Am o veste bună de împărtășit cu voi. Una dintre campaniile sociale la care am lucrat a fost premiată “Campaign of the Year” (secțiunea NGOs, Associations & Institutions), acum câteva zile la Digital Communication Awards 2022. Este vorba despre campania “Atingeri nedorite“, realizată împreună cu prietenii de la Mercury 360 pentru Asociația Telefonul Copilului și Poliția Română. În contextul acesta, eu am realizat atât componenta video (hai să îi zicem directing-DOP) cât și partea de fotografie, după o idee venită din departamentul de creație al agenției.
I’m happy to announce that one of my pictures depicting the tennis legend Ilie Nastase is out for an auction at Artmark. The print is beautifully printed at gallery/museum standards, on a size of 70 by 60 cm, rolled on D-bond. As a limited print edition, this particular image is the first piece from the limit of 10.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva care au fost cele mai spectaculoase top 10 repere fotografice din cariera mea, cred că aș fi foarte tentat să includ și proiectul Spioni de Ocazie în această listă. Uriașa serie de fotografii pe care am realizat-o pentru acest film documentar a fost pentru mine o experiență fără precedent care mi-a întărit încă o dată convingerea că fotografia este un instrument de expresie vizuală extraordinar.
În cazul în care nu știți deja, Spioni de Ocazie este un film documentar realizat de Oana Bujgoi Giurgiu, cu un subiect legat de un episod al celui de Al Doilea Război Mondial, mai exact din primăvara anului 1944, atunci când biroul serviciului secret MI5 din Cairo a decis recrutarea unor posibili spioni pentru organizarea unei evadări dorite a unor prizonieri de război din Europa de Est. Filmul a fost produs de Libra Film, avându-l că producător pe Tudor Giurgiu, iar printre actorii filmului se numără și Paul Ipate.
Zic să scriu repede articolul ăsta, până nu trece luna. Aprilie e în general o luna de sărbătoare în cariera mea, dar aprilie de anul acesta este cu totul special. Acum 30 de ani, în aprilie 1992, am realizat primele mele fotografii. Uite că de atunci, aparatul de fotografiat mi-a dat trei decenii de viață frumoasă și de realizări speciale, dar, poate mai mult de atât, mi-a dat o cale în viață pe care a trebuit doar să o urmez. Despre multă muncă și eventuale sacrificii nu am să vă povestesc, nu e cazul, chiar dacă au existat amândouă din belșug, dar am să vă spun despre noroc și binecuvântare. Sunt cu siguranță dovadă vie că astrele se aliniază și am să fiu recunoscător forever tuturor planetelor pentru că s-au aliniat într-un fel în care să pot trăi din propria mea pasiune, ceea ce va doresc și vouă.
Ce făceam acum 30 de ani? Realizam fotografiile astea, care nu sunt nici frumoase și nici importante. Am fotografiat peisajul pe care îl puteam vedea de pe acoperișul casei părintești. Vroiam de fapt să consum un film pe care să îl developez, pentru că de fapt asta mă interesa, developarea. Am tras în grabă toate cadrele filmului, un Azopan de 21 DIN, fotografiat cu un Smena rudimentar primit cadou de la fratele meu. Apoi am developat, dar prost, ba chiar cum nu se poate mai prost. Doar patru cadre au “scăpat” developarii mele defecte, chiar și acelea pline de zgârieturi și pete. Totuși, pentru mine a fost ca primul pas pe Luna. Ok, nu a fost nici un pas pe nici o Luna, dar primul pas cu siguranță a fost.
Acum mă uit înainte, în depărtare, la următorii 30 de ani de fotografie care sper că vor urma. Atât de multe lucruri s-au schimbat în meseria asta în aceste trei decade, încât cu greu îmi pot imagina ce vor aduce următoarele. Totuși, orice va aduce viitorul, promit să primesc cu bucurie. Mulțumesc.
In urma cu cateva saptamani am avut ocazia sa vorbesc cu jurnalista Alexandra Cheroiu despre activitatea mea fotografica. Discutia noastra s-a concretizat sub forma unui destul de consistent interviu publicat in Adevarul Literar si Artistic. “Spread”-ul din editia tiparita este amplu, dar versiunea online e chiar mai cuprinzatoare (de citit aici).
It is October, and as you probably already know, it is the month I usually meet Anastasia Olaru for our annual portrait, so here it is.
It all started in October 2003, 18 years ago, when Anastasia entered my studio for the first time. With that occasion, totally unscheduled, I’ve made her a portrait. Luckily, as a coincidence, Anastasia came again to my studio the following year, in October, and I’ve taken her a second portrait, similar to the first one. From that moment, it was clear to me that this could be an exciting project, so we decided to meet each other again every October, for as long as possible, annually repeating this portrait.
Este octombrie si asa cum v-am obisnuit in ultimii 17 ani, public o noua fotografie din seria de portrete pe care i le fac anual Anastasiei. Ce nu am intuit la inceputul proiectului, este ca octombrie 2020 ne va prinde in plina pandemie, cu restictii de circulatie si cu situatii complicate. Fotografia cu numarul 18 este aparte, a fost realizata in conditii neobisnuite, la distanta, cu mine in Bucuresti si Anastasia in Londra.
Dragos Vasile m-a intrebat despre calatoriile mele, probabil a stiut ca e un subiect despre care imi place sa vorbesc. Dovada clara o reprezinta episodul cu numarul 5 (din sezonul 2) al podcastului “Cronicarii Digitali” pe care il puteti asculta pe Apple Podcasts sau Spotify. Interventia mea incepe de la minutul 57:11. Va las si fotografia de mai jos realizata la intalnirea noastra, asa cat sa puneti si o imagine peste vorbe.
Sunt incantat sa va anunt ca fac parte din cel mai nou proiect initiat de catre cei de la The Institute, platforma DIPLOMA Viewing Rooms. Anuntat ca fiind “cel mai amplu eveniment dedicat absolvenților de facultăți creative”, proiectul se materializeaza prin 7 expozitii virtuale, capsule care cuprind lucrari de arta, design si arhitectura selectate dintre cele prezente in editiile Diploma din anii 2017-2019.
Rolul meu este unul de curator al capsulei de fotografie si particip la acest eveniment alaturi de 6 alti experti in domeniile lor: Andrei Breahnă, Andrei Iovu, Diana Marincu, Eliza Yokina, Raymond Bobar si Roman Tolici.
Mai multe in comunicatul de presa emis de catre organizator, pe care il public integral mai jos.
Intr-un fel sau altul, toate sedintele foto sunt interesante, dar cu siguranta unele sunt mai interesante decat altele. Cand Simona Halep intra pe usa unui studio foto, e clar ca ziua va fi deosebita pentru oricare fotograf lucreaza acolo. A fost o zi excelenta, care m-a incantat foarte mult, asa cum ma bucura si faptul ca pot sa las aici o parte dintre fotografiile pe care le-am facut atunci. Multumesc Simona & Avon.
