There are jobs, and then there are jobs. Anul trecut, pe vremea aceasta, am fost implicat într-un proiect deosebit, căruia îi aștept cu nerabdare apariția. În noiembrie 2021, am fost angajat să îi fotografiez pe actorii principali ai serialului Django pentru campania de lansare a acestei producții cinematografice.
Seria Django a fost filmată în 2021, în Romania și va fi difuzată de Sky TV și Canal+ undeva în prima parte a lui 2023. În preajma lansării, vor exista mult mai multe imagini pe care să vi le arăt dar, deocamdată, am disponibil acest poster, care a “scăpat” deja în “lume”.
[Video] Prietenul Andi Moisescu m-a invitat la o discuție despre fotografie. Am fost în studioul lui în septembrie, iar Andi a ales să difuzeze materialul la sfârșit de octombrie, fix de ziua mea. Am vorbit despre fotografie în cele mai diverse feluri, cu idei care cred eu că se aplică și altor domenii de activitate, ba chiar și în “viață”, în general. Dacă aveți o ora la dispoziție, atât eu, cât și Andi, am fi onorați să ne urmăriți.
It’s October, and as you surely know, it’s the month I usually meet Anastasia Olaru for our annual portrait, so here it is. This time we have a beautiful round number, 20 images since we started the project.
It started in October 2003, 19 years ago, when Anastasia entered my studio for the first time. With that occasion unscheduled, I’ve made her a portrait. Luckily, as a coincidence, Anastasia came again to my studio the following year, in October, and I took her a second portrait similar to the first one. From that moment, it was clear that this could be a long-term project, so we decided to meet each other again every October for as long as possible, annually repeating our portrait and adding new images to this set.
Mulți ani la rândul am fost invitat să fac parte din juriul cunoscutului festival Diploma, care aduce în față voastră cele mai bune lucrări de diplomă de la facultățile de artă din România. Anul acesta s-a întâmplat ceva mai mult de atât, prietenii de la Diplomă mi-au propus să fiu și una dintre vocile publice ale proiectului, un fel de ambasador, dacă vreți.
Pentru că mă onorează această ipostază și pentru că oricum mă regăsesc în ideea de a promova artă românească (și artă în general), mi-am luat rolul în serios. În contextul acesta am vorbit cu cei de la Spotmedia despre ce înseamnă festivalul Diploma pentru mine, dar și despre alte lucruri legate de artă în general. De citit aici.
Am o veste bună de împărtășit cu voi. Una dintre campaniile sociale la care am lucrat a fost premiată “Campaign of the Year” (secțiunea NGOs, Associations & Institutions), acum câteva zile la Digital Communication Awards 2022. Este vorba despre campania “Atingeri nedorite“, realizată împreună cu prietenii de la Mercury 360 pentru Asociația Telefonul Copilului și Poliția Română. În contextul acesta, eu am realizat atât componenta video (hai să îi zicem directing-DOP) cât și partea de fotografie, după o idee venită din departamentul de creație al agenției.
Uite că m-am luat cu altele și am uitat să vă povestesc despre acest interviu pentru paginadepsihologie.ro, care a apărut în februarie. Îl pun aici, pentru cei care nu au apucat să îl citească. Enjoy & share it if you like it.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva care au fost cele mai spectaculoase top 10 repere fotografice din cariera mea, cred că aș fi foarte tentat să includ și proiectul Spioni de Ocazie în această listă. Uriașa serie de fotografii pe care am realizat-o pentru acest film documentar a fost pentru mine o experiență fără precedent care mi-a întărit încă o dată convingerea că fotografia este un instrument de expresie vizuală extraordinar.
În cazul în care nu știți deja, Spioni de Ocazie este un film documentar realizat de Oana Bujgoi Giurgiu, cu un subiect legat de un episod al celui de Al Doilea Război Mondial, mai exact din primăvara anului 1944, atunci când biroul serviciului secret MI5 din Cairo a decis recrutarea unor posibili spioni pentru organizarea unei evadări dorite a unor prizonieri de război din Europa de Est. Filmul a fost produs de Libra Film, avându-l că producător pe Tudor Giurgiu, iar printre actorii filmului se numără și Paul Ipate.
Zic să scriu repede articolul ăsta, până nu trece luna. Aprilie e în general o luna de sărbătoare în cariera mea, dar aprilie de anul acesta este cu totul special. Acum 30 de ani, în aprilie 1992, am realizat primele mele fotografii. Uite că de atunci, aparatul de fotografiat mi-a dat trei decenii de viață frumoasă și de realizări speciale, dar, poate mai mult de atât, mi-a dat o cale în viață pe care a trebuit doar să o urmez. Despre multă muncă și eventuale sacrificii nu am să vă povestesc, nu e cazul, chiar dacă au existat amândouă din belșug, dar am să vă spun despre noroc și binecuvântare. Sunt cu siguranță dovadă vie că astrele se aliniază și am să fiu recunoscător forever tuturor planetelor pentru că s-au aliniat într-un fel în care să pot trăi din propria mea pasiune, ceea ce va doresc și vouă.
Ce făceam acum 30 de ani? Realizam fotografiile astea, care nu sunt nici frumoase și nici importante. Am fotografiat peisajul pe care îl puteam vedea de pe acoperișul casei părintești. Vroiam de fapt să consum un film pe care să îl developez, pentru că de fapt asta mă interesa, developarea. Am tras în grabă toate cadrele filmului, un Azopan de 21 DIN, fotografiat cu un Smena rudimentar primit cadou de la fratele meu. Apoi am developat, dar prost, ba chiar cum nu se poate mai prost. Doar patru cadre au “scăpat” developarii mele defecte, chiar și acelea pline de zgârieturi și pete. Totuși, pentru mine a fost ca primul pas pe Luna. Ok, nu a fost nici un pas pe nici o Luna, dar primul pas cu siguranță a fost.
Acum mă uit înainte, în depărtare, la următorii 30 de ani de fotografie care sper că vor urma. Atât de multe lucruri s-au schimbat în meseria asta în aceste trei decade, încât cu greu îmi pot imagina ce vor aduce următoarele. Totuși, orice va aduce viitorul, promit să primesc cu bucurie. Mulțumesc.
