“Frumusetea unui oras” – expozitie foto

A trecut timpul și am uitat să vă anunț că particip la o expoziție colectivă atât cu o parte dintre imaginile seriei “As I found it”, cât și cu câteva fotografii din colecția “muzeuldefotografie.ro”. Totuși, informația nu vine prea târziu, pentru că expoziția foto mai poate fi vizitată până pe 2 iulie 2023.

Asociația ARCEN, în cadrul primului sezon cultural al Casei La Mița Biciclista Stabiliment Creativ (LMBSC), a organizat, începând cu 18 mai 2023, expoziția “Frumusețea unui oraș”, o paralelă între “Controverse estetice și tranziție ecologică la Paris” și “Controversele memoriei și vrajba imaginației la București”. În acest context, fotografiile mele și cele din colecția “muzeuldefotografie.ro” sunt expuse alături de lucrări realizate de către Dan Perjovschi, Roman Tolici, Nicolae Comănescu, Zoltan Bela, Mugur Grosu, Dumitru Gorzo, Irina Neacșu, Alberto Groșescu, Andrei Bîrsan, Andrei Pandele, Ștefan Tuchilă, Ana Vasile și Cristian Malide.

Așa cum spuneam mai sus, expoziția poate fi văzută până în data de 2 iulie 2023, în clădirea LMBSC, din strada Biserica Amzei nr. 9.