Corina Taraș-Lungu, redactor al Revistei Cultura, m-a invitat la o foarte frumoasă discuție despre fotografie, cultură și artă. Am atins mai multe puncte, mai ales cele în care fotografia devine un instrument de comunicare, de socializare, dar și fundament al unor posibile filozofii vizuale. Îmi imaginez că lucrurile discutate nu se aplică doar domeniului fotografic, ci și multor altor domenii. Context în care lectura acestui material ar putea fi utilă pentru o bună parte dintre voi. De citit aici.
Iar m-am luat cu alte lucruri și am uitat să vă spun că am fost unul dintre invitații Ioanei Bâldea Constantinescu pentru al patrulea episod din noul sezon al podcastului Editurii Litera, #CuVoceTare. Am vorbit despre noua cultură vizuală a Instagramului, despre ideea de a documenta trecerea timpului, despre filozofii în fotografie, dar și despre călătorii, joacă sau muncă serioasă. Ba chiar și un pic despre mentorat și inovație tehnologică.
Uite că a venit vremea să existe un film și despre mine, ocazie cu care am bifat încă unul dintre lucrurile de pe lista mea de “nice to have”. Trecând peste gluma, videoclipul despre care vreau să vă vorbesc face parte dintr-o serie foarte frumoasă de cinci episoade realizate de către Black Rhino Radio, numită More Than a Hustle. Se pare că am fost atractiv pentru realizatori, în calitatea mea de fotograf bucureștean, pentru că acesta este subiectul general al seriei, oameni ai Bucureștiului. De văzut aici.
Anul trecut v-am povestit despre Spioni de Ocazie, filmul documentar realizat de Oana Bujgoi Giurgiu, cu ajutorul a 48.000 de imagini fotografiate de mine. Noutatea este că filmul a fost nominalizat în cadrul Premiilor Gopo 2023, la multiple categorii: “Cel mai bun film documentar”, “Cel mai bun sunet”, “Cea mai bună muzică originală”, “Cele mai bune decoruri” și “Cele mai bune costume”. Vom vedea la sfârșit de aprilie câte dintre nominalizări se vor transforma în premii. Baftă să avem!
[Video] Prietenul Andi Moisescu m-a invitat la o discuție despre fotografie. Am fost în studioul lui în septembrie, iar Andi a ales să difuzeze materialul la sfârșit de octombrie, fix de ziua mea. Am vorbit despre fotografie în cele mai diverse feluri, cu idei care cred eu că se aplică și altor domenii de activitate, ba chiar și în “viață”, în general. Dacă aveți o ora la dispoziție, atât eu, cât și Andi, am fi onorați să ne urmăriți.
It’s October, and as you surely know, it’s the month I usually meet Anastasia Olaru for our annual portrait, so here it is. This time we have a beautiful round number, 20 images since we started the project.
It started in October 2003, 19 years ago, when Anastasia entered my studio for the first time. With that occasion unscheduled, I’ve made her a portrait. Luckily, as a coincidence, Anastasia came again to my studio the following year, in October, and I took her a second portrait similar to the first one. From that moment, it was clear that this could be a long-term project, so we decided to meet each other again every October for as long as possible, annually repeating our portrait and adding new images to this set.
Am o veste bună de împărtășit cu voi. Una dintre campaniile sociale la care am lucrat a fost premiată “Campaign of the Year” (secțiunea NGOs, Associations & Institutions), acum câteva zile la Digital Communication Awards 2022. Este vorba despre campania “Atingeri nedorite“, realizată împreună cu prietenii de la Mercury 360 pentru Asociația Telefonul Copilului și Poliția Română. În contextul acesta, eu am realizat atât componenta video (hai să îi zicem directing-DOP) cât și partea de fotografie, după o idee venită din departamentul de creație al agenției.
Zic să scriu repede articolul ăsta, până nu trece luna. Aprilie e în general o luna de sărbătoare în cariera mea, dar aprilie de anul acesta este cu totul special. Acum 30 de ani, în aprilie 1992, am realizat primele mele fotografii. Uite că de atunci, aparatul de fotografiat mi-a dat trei decenii de viață frumoasă și de realizări speciale, dar, poate mai mult de atât, mi-a dat o cale în viață pe care a trebuit doar să o urmez. Despre multă muncă și eventuale sacrificii nu am să vă povestesc, nu e cazul, chiar dacă au existat amândouă din belșug, dar am să vă spun despre noroc și binecuvântare. Sunt cu siguranță dovadă vie că astrele se aliniază și am să fiu recunoscător forever tuturor planetelor pentru că s-au aliniat într-un fel în care să pot trăi din propria mea pasiune, ceea ce va doresc și vouă.
Ce făceam acum 30 de ani? Realizam fotografiile astea, care nu sunt nici frumoase și nici importante. Am fotografiat peisajul pe care îl puteam vedea de pe acoperișul casei părintești. Vroiam de fapt să consum un film pe care să îl developez, pentru că de fapt asta mă interesa, developarea. Am tras în grabă toate cadrele filmului, un Azopan de 21 DIN, fotografiat cu un Smena rudimentar primit cadou de la fratele meu. Apoi am developat, dar prost, ba chiar cum nu se poate mai prost. Doar patru cadre au “scăpat” developarii mele defecte, chiar și acelea pline de zgârieturi și pete. Totuși, pentru mine a fost ca primul pas pe Luna. Ok, nu a fost nici un pas pe nici o Luna, dar primul pas cu siguranță a fost.
Acum mă uit înainte, în depărtare, la următorii 30 de ani de fotografie care sper că vor urma. Atât de multe lucruri s-au schimbat în meseria asta în aceste trei decade, încât cu greu îmi pot imagina ce vor aduce următoarele. Totuși, orice va aduce viitorul, promit să primesc cu bucurie. Mulțumesc.
Am vorbit de curand cu cei de la Curatorialist.ro. Andreea Mira m-a intrebat despre relatia mea cu timpul, despre prima fotografie, despre cum cred eu ca arata o imagine buna, dar si despre proiecte recente. De citit aici.
