I’m happy to announce that one of my pictures depicting the tennis legend Ilie Nastase is out for an auction at Artmark. The print is beautifully printed at gallery/museum standards, on a size of 70 by 60 cm, rolled on D-bond. As a limited print edition, this particular image is the first piece from the limit of 10.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva care au fost cele mai spectaculoase top 10 repere fotografice din cariera mea, cred că aș fi foarte tentat să includ și proiectul Spioni de Ocazie în această listă. Uriașa serie de fotografii pe care am realizat-o pentru acest film documentar a fost pentru mine o experiență fără precedent care mi-a întărit încă o dată convingerea că fotografia este un instrument de expresie vizuală extraordinar.
În cazul în care nu știți deja, Spioni de Ocazie este un film documentar realizat de Oana Bujgoi Giurgiu, cu un subiect legat de un episod al celui de Al Doilea Război Mondial, mai exact din primăvara anului 1944, atunci când biroul serviciului secret MI5 din Cairo a decis recrutarea unor posibili spioni pentru organizarea unei evadări dorite a unor prizonieri de război din Europa de Est. Filmul a fost produs de Libra Film, avându-l că producător pe Tudor Giurgiu, iar printre actorii filmului se numără și Paul Ipate.
Zic să scriu repede articolul ăsta, până nu trece luna. Aprilie e în general o luna de sărbătoare în cariera mea, dar aprilie de anul acesta este cu totul special. Acum 30 de ani, în aprilie 1992, am realizat primele mele fotografii. Uite că de atunci, aparatul de fotografiat mi-a dat trei decenii de viață frumoasă și de realizări speciale, dar, poate mai mult de atât, mi-a dat o cale în viață pe care a trebuit doar să o urmez. Despre multă muncă și eventuale sacrificii nu am să vă povestesc, nu e cazul, chiar dacă au existat amândouă din belșug, dar am să vă spun despre noroc și binecuvântare. Sunt cu siguranță dovadă vie că astrele se aliniază și am să fiu recunoscător forever tuturor planetelor pentru că s-au aliniat într-un fel în care să pot trăi din propria mea pasiune, ceea ce va doresc și vouă.
Ce făceam acum 30 de ani? Realizam fotografiile astea, care nu sunt nici frumoase și nici importante. Am fotografiat peisajul pe care îl puteam vedea de pe acoperișul casei părintești. Vroiam de fapt să consum un film pe care să îl developez, pentru că de fapt asta mă interesa, developarea. Am tras în grabă toate cadrele filmului, un Azopan de 21 DIN, fotografiat cu un Smena rudimentar primit cadou de la fratele meu. Apoi am developat, dar prost, ba chiar cum nu se poate mai prost. Doar patru cadre au “scăpat” developarii mele defecte, chiar și acelea pline de zgârieturi și pete. Totuși, pentru mine a fost ca primul pas pe Luna. Ok, nu a fost nici un pas pe nici o Luna, dar primul pas cu siguranță a fost.
Acum mă uit înainte, în depărtare, la următorii 30 de ani de fotografie care sper că vor urma. Atât de multe lucruri s-au schimbat în meseria asta în aceste trei decade, încât cu greu îmi pot imagina ce vor aduce următoarele. Totuși, orice va aduce viitorul, promit să primesc cu bucurie. Mulțumesc.
In urma cu cateva saptamani am avut ocazia sa vorbesc cu jurnalista Alexandra Cheroiu despre activitatea mea fotografica. Discutia noastra s-a concretizat sub forma unui destul de consistent interviu publicat in Adevarul Literar si Artistic. “Spread”-ul din editia tiparita este amplu, dar versiunea online e chiar mai cuprinzatoare (de citit aici).
Cu putin timp in urma am realizat o sedinta foto interesanta pentru mine, in care am intalnit si fotografiat o serie de tineri artisti. Povestea lor, scrisa de Andreea Cipca, precum si imaginile realizate de mine, pot fi gasite in editia de martie 2021 a revistei Harper’s Bazaar Romania.
In urma cu cateva zile am vorbit cu Lucian Mindruta despre industria fotografica in epoca social media, dar si despre amintiri de la inceputul carierei mele. Totul s-a intamplat in cadrul emisiunii pe care Lucian o realizeza la Digi24, “Editia de Dimineata”. De vazut si de citit aici.
In urma cu putin timp am realizat imaginile pentru cover si cover story-ul Elle, editia de decembrie 2020. Redactia (impreuna cu H&M Romania) a organizat un concurs in zona de social media prin care s-a ales o varianta de coperta dintre mai multe propuse. Miruna Haican a fost votata ca fiind cea mai potrivita pentru o astfel de aparitie. Restul imaginilor le puteti vedea mai jos.
Doua dintre imaginile realizate de mine in 2019 pe plaja Marina de Carrara, in Toscana, Italia, au fost publicare intr-un neobisnuit album fotografic tiparit in SUA, numit Accidentally Wes Anderson.
Probabil o parte dintre voi stiu deja de contul de Instagram @accidentallywesanderson, el a pornit dintr-o joaca, de la o idee haioasa, dar a ajuns astazi la stadiul de reala comunitate, cu peste 1,2 milioane de urmaritori. Contul aduna imagini reale, dar care se inscriu intr-un mod surprinzator, intr-o stilistica desprinsa direct din filmele lui Wes Anderson.
“Accidentally Wes Anderson” a devenit astazi un brand, iar curatorii contului de Instagram au decis sa tipareasca si un album fotografic pe tema aleasa de ei. Albumul, care aduna imagini realizate de un grup numeros de fotografi din toata lumea, a devenit un neobisnuit ghid de calatorie catre destinatii unice, iesite parca din lumea imaginata de cunoscutul regizor. Interesant este si faptul ca volumul a aparut cu aprobarea lui Wes Anderson insusi, care a completat tiparitura si o scurta prefata. Pentru cei interesati de subiect, cartea poate fi comandata online de pe Amazon (.com sau DE).