Este timpul experimentelor, așa că mai avem unul. De data asata e propagandistic și dulce. Am realizat următoarea piesă: câteva prăjituri Tiramisu decorate, așa cum exemplifică fotografiile, cu întruchiparea principalului simbol al comunismului românesc, portretul lui Nicolae Ceaușescu.
Albumul Zilelor de Aur in varianta print
Nu m-am putut abține și l-am printat. Albumul Zilelor de Aur există și în variantă hard-copy. Am găsit de cumpărat un album fotografic de familie, așa cum aveau părinții noștri, realizat undeva în jurul anului 1975 (conform vânzătorului), niciodată folosit, adică numai bun de suport pentru Albumul Zilelor de Aur.
Albumul Zilelor de Aur
Tu câte zile ai trăit în comunism? Acest album aduna peste 300 de oameni ce au acceptat să pozeze alături de o cifră ce reprezintă numărul de zile trăite în Epoca de Aur. Cifrele au fost calculate de la data lor de naștere până la 22 decembrie 1989. Cei ce s-au născut după această dată au fost notați cu numere negative.
EOS la 25 de ani – Update!
Un laborator fotografic pe film, la modul clasic, cu spectacolul și desfășurarea de forțe ce exista în cazul unui utilizator obișnuit, reprezintă lucrul cu care am venit la aniversarea Canon EOS. Este o instalație cu tentă umană ce ne duce către începuturile celor 25 de ani de EOS.
Garantat 100% este online
Vă spuneam că am fost invitat la emisiunea lui Cătălin Ștefănescu. Între timp poate fi vizionată și online, aici.
Vrei un Canon 5D mark III?
Vrei un Canon 5D mark III? Canon împlinește 25 de ani de la lansarea sistemului EOS și are un 5D mark III de dat. Trebuie să cauți prin arhivă ta, să găsești cea mai veche fotografie pe care ai realizat-o cu un EOS și să o încarci pe aplicația lor de Facebook. Berea o dai când îți primești camera :)
Canon are și pagină de Facebook. “like” it if you like it!
Ne vedem maine la televizor!
Reluari pe TVR Cultural, miercuri 30 mai 2012 de la 11:00 si de la 17:45 :)
Un alt fel de 3D
Nu, nu este 3D-ul obișnuit cu ochelari ciudați și spectacol colorat. E mai degrabă o combinație între o fotografie obișnuită și o metodă de a vedea “după colț”. Am construit un dispozitiv, foarte ieftin și rudimentar, dar cât se poate de amunzant și cu perspective interesante.
Comentați, like-uiți și share-uiți dacă vă place.
“Cover Story” la Victoria Art
Particip la o expoziție colectivă cu “Cover Story”, un experiment video realizat în martie 2011. Totul se întâmplă la Victoria Art Center în cadrul evenimentului “Body World II”. Mai multe detalii în invitația de mai sus.
20 de ani fotografici
Luna asta s-au împlinit 20 de ani de când am utilizat primul meu aparat de fotografiat. Au fost 20 de ani incredibili, ani pe care nu aș fi avut cum să îi petrec mai bine. Datorez foarte mult Fotografiei, a fost foarte bună cu mine. Binecuvântat să fie cel ce a inventat-o, oriunde s-ar afla. :)