Interviu pentru Wall-Street.ro

Începe o nouă ediție de Diploma Show, iar în acest context, în calitatea mea de membru cu vechime al juriului, am vorbit cu Radu Pircă de la Wall-Street.ro despre fotografie și locul ei la momentul actual. Am vorbit despre noile etape de “democratizare” ale artei fotografice, despre cum își găsește locul un fotograf de carieră în lumea smartphone-urilor și a rețelelor sociale, precum și despre filozofii sau business în industria fotografică. De citit aici.

Poster pentru filmul “Libertate”

A venit vremea să adaug un nou afiș de film la colecția de postere pe care am adunat-o. De data aceasta este vorba despre afișul lungmetrajului “Libertate”, realizat de Tudor Giurgiu. Pentru proiectul acesta am fotografiat multe mâini cu numeroase arme, urmând un concept al celor de la GLITCH. Vă recomand să vedeți filmul care, începând cu 6 octombrie, va fi în cinematografe. Mă gândesc că veți sta mai confortabil în sală știind că am contribuit la realizarea afișului. Vedeți și fotografiile de mai jos cu ceea ce se vede din stradă sau din cinematograf.

Continue reading “Poster pentru filmul “Libertate””

Un mic record

Acum ceva vreme, am livrat cel mai mare print fotografic pe care l-am vândut vreodată, un mic record personal. Sigur, vorbesc de categoria print de autor, semnat și inseriat, în ediție limitată, adică un “limited edition print” cum se numește el în industrie. Iar dacă tot mi s-a întâmplat acest record, zic că e bine să scriu două rânduri, cât să împărtășesc și cu voi lucrurile care mă bucură.

Continue reading “Un mic record”

Interviu pentru 321sport – “On The Run cu Restivan”

Uite că nu vorbesc doar despre fotografie, în cazul în care credeați că doar la asta îmi stă gândul. Bine, aici nu e vorba de gând, ci de picioare, picioare în alergare, pentru că subiectul acestui podcast este running-ul.

Radu și-a numit podcast-ul “On The Run cu Restivan – un podcast cu oameni șmecheri care și aleargă” și a ajuns deja la episodul numărul 4. Radu încearcă să aducă în fața microfonului nu sportivi de performanță, ci oameni care au cu totul alte preocupări în viață, dar care așează sportul pe un loc destul de înalt între pasiunile lor. Apropo de titlul podcast-ului, nu știu eu cât de șmecher sunt, dar de alergat, alerg.

Continue reading “Interviu pentru 321sport – “On The Run cu Restivan””

Amzei Atunci și Acum

Zilele trecute s-a întâmplat ceva simpatic. Am participat cu una dintre imaginile document din colecția mea (și implicit colecția MuzeuldeFotografie.ro) la o expoziție numită ”Amzei Atunci și Acum”, organizată de The Institute împreună cu partenerii lor de la BAZA

Fotografia din arhiva mea, o vedere aeriană a centrului capitalei realizată în jurul anului 1920, în care este vizibilă și vechea hală a Pieței Amzei, este un element principal al expoziției, după cum se poate vedea și în imaginile atașate.

Organizatorii declară faptul că își propun să prezinte cele mai importante etape istorice ale Pieței Amzei și ale țesutului urban din zonă. Totodată, ei își doresc să genereze și un proces de consultare publică despre potențialul zonei în viitor.

Expoziția este încă deschisă, așa că vă invit să o vedeți. Totul se întâmplă în spațiile din zona Amzei ale Centrului Cultural al Primăriei Sectorului 1 (Platoul Amzei).

Video – MORE THAN A HUSTLE

Uite că a venit vremea să existe un film și despre mine, ocazie cu care am bifat încă unul dintre lucrurile de pe lista mea de “nice to have”. Trecând peste gluma, videoclipul despre care vreau să vă vorbesc face parte dintr-o serie foarte frumoasă de cinci episoade realizate de către Black Rhino Radio, numită More Than a Hustle. Se pare că am fost atractiv pentru realizatori, în calitatea mea de fotograf bucureștean, pentru că acesta este subiectul general al seriei, oameni ai Bucureștiului. De văzut aici.

Continue reading “Video – MORE THAN A HUSTLE”

Prezenta mea in juriul Premiilor Superscrieri 2023

Anul acesta am făcut parte din juriul Premiilor Superscrieri, fiind prima mea experiență de acest fel. Am evaluat lucrările secțiunii de Fotojurnalism și am anunțat câțiva dintre câștigători în cadrul galei de premiere. Totuși, nu vreau să vă scriu neapărat despre prezența mea acolo, ci mai degrabă despre onoarea de a fi jurizat unele dintre cele mai bune lucrări de fotojurnalism românesc din 2022. Ioana Moldovan, Andrei Pungovschi și Cosmin Bumbuț, munca voastră a fost excepțională. Felicitări!

McDonald’s Employer Campaign 2023

Compania McDonald’s România este prezentă în oraș cu o nouă campanie de recrutare, de fapt o campanie publicitară în toată regula, prezentă pe toate mediile: TV, online și print, prin care brandul intenționează să atragă noi angajați. În contextul acesta, am avut ocazia să realizez componenta fotografică a acestei campanii, iar fotografiile se pot vedea deja pe străzile capitalei, precum și în mediul online. Multumesc DDB si MME.

Continue reading “McDonald’s Employer Campaign 2023”

O discuție despre fotografie cu Andi Moisescu

[Video] Prietenul Andi Moisescu m-a invitat la o discuție despre fotografie. Am fost în studioul lui în septembrie, iar Andi a ales să difuzeze materialul la sfârșit de octombrie, fix de ziua mea. Am vorbit despre fotografie în cele mai diverse feluri, cu idei care cred eu că se aplică și altor domenii de activitate, ba chiar și în “viață”, în general. Dacă aveți o ora la dispoziție, atât eu, cât și Andi, am fi onorați să ne urmăriți.

Continue reading “O discuție despre fotografie cu Andi Moisescu”