Trecutul și prezentul prin obiectivul fotografic

Hotel ContinentalSunt puține lucrurile care refuză să se lase marcate de trecerea timpului. Și nu e vorba că aleg să stea pe loc, ci pur și simplu rămân fidele valorilor și tradiției din care s-au născut. Ele găsesc o modalitate de a evolua ca formă, poate spre a păcăli timpul, dar în esență rămân aceleași. Uită-te, de exemplu, la o sticlă de Jack – e singurul lucru care s-a schimbat la whiskey-ul Jack Daniel’s în 150 de ani. Timpul a trecut dar tradiția de a face whiskey-ul din Lynchburg a rămas la fel.

Sunt însă și lucruri pe care timpul nu le iartă. Bucureștiul, de exemplu. Un oraș care, în oglindă cu trecutul său, ne arată că a reușit să păstreze doar câteva dintre însemnele istoriei sale, însemne care ne vorbesc mai ales atunci când suprapunem vizual trecutul cu prezentul. Continue reading “Trecutul și prezentul prin obiectivul fotografic”

Bucuresti 1985 – 2011

Uite așa, de dragul comparației, dar și pentru că am avut ocazia, am refăcut dintr-un unghi asemănător, o panoramă a Bucureștiului anului 1985. Schimbările le intuim cu toții, mai ales pe cele evidente, dar mai sunt multe detalii ce scapă fără șansa unui termen de comparație. Ar fi lucruri de zis, vă voi lăsa pe voi, sunt sigur că vor fi destui ce au încă plăcerea descoperirii, enjoy!

continuare pe muzeuldefotografie.ro

 

Album de familie

Se dau următoarele: o familie bucureşteană tipic interbelică, o curte şi un aparat de fotografiat poziţionat în aproximativ acelaşi unghi, orice altceva fiind permis. Un astfel de experiment, probabil involuntar, au realizat membrii familiei din această serie de fotografii.

continuare pe muzeuldefotografie.ro

Ileana Sonnabend (1914-2007)

Ileana Sonnabend by Andy Warhol. Se spune că Andy Warhol ar fi realizat portretul în schimbul unei piese de mobilier ce aparținea Ilenei, Warhol fiind la randul lui un colecționar împătimit.

Ileana Sonnabend se numară printre cei mai importanți promotori de artă contemporană ai lumii. A deschis galerii în New York și Paris, a promovat artiști ca Jackson Pollock, Robert Rauschenberg, Roy Lichtenstein și Andy Warhol și și-a construit o impresionantă colecție personală, estimată astăzi la un miliard de dolari, ce este expusă în marile centre artistice ale lumii. Este totodată și unul dintre mulții români cu performanțe mondiale pe care îi prețuim mult prea puțin.

continuare pe muzeuldefotografie.ro