Hello again de la RCW 2026. Vă spuneam zilele trecute că o parte din seria „… and Portraits” este expusă sub forma unei instalații la Romanian Creative Week 2026, care este în desfășurare la Iași. Revin acum cu imagini de la deschidere și cu mai multe informații despre instalația în sine.
Bineînțeles, instalația mea este doar o mică parte din ce se întâmplă zilele acestea la Iași. RCW 2026 s-a autodeclarat deja „Largest event dedicated to the creative industries in the European Union” și, pe bună dreptate, evenimentul este foarte amplu, dedicat tuturor industriilor creative. Pentru programul complet, cel mai bine este să consultați website-ul oficial. Eu am să mă ocup aici doar de mica mea contribuție.
Pe scurt, „… and Portraits” este probabil una dintre cele mai vechi serii fotografice pe care le realizez. Este un proiect la care încă lucrez și care este construit în jurul unor întâlniri fotografice, invitații pe care le trimit unor oameni despre care cred că au ceva de spus într-o fotografie. Aceste invitații înseamnă mici ședințe foto pe care le facem împreună în studioul meu.
E un „joc” în care întâlnirea contează mai mult decât rezultatul fotografic, în care nu există brief, nu există client, nu există presiune creativă, ci doar întâlniri cu sens. Fotografiile rezultate sunt un fel de document al acestor întâlniri și, poate, cel mai bun mod pe care îl am eu de a cunoaște alți oameni, prin vizorul aparatului foto. E un proces de a experimenta intimitatea, de a o documenta și de a o valorifica.
Sigur că din acest proces apar și fotografii frumoase, bune de arătat, de exemplu, într-o expoziție, dar nu acesta a fost scopul. Portretele bune sunt doar un efect colateral al procesului în sine și al acestor întâlniri. De aici și numele „… and Portraits”.
La RCW 2026 am dus lucrurile chiar un pic mai departe. Nu mi-am dorit doar o simplă expunere de imagini, ci o invitație la o experiență a intimității, lansată către public. În sensul acesta, cele 15 imagini expuse pot fi văzute doar prin găurile de cheie ale unor uși vechi, montate în cerc. Un fel de Fotoplastikon realizat din uși reale, în spatele cărora sunt plasate portretele din serie.
De ce uși? Pentru că pentru mine ușile reprezintă, în același timp, izolare și invitație. Ușa se închide, păstrând intimitatea, sau se deschide, invitându-te într-un spațiu personal. Iar gaura cheii, în condițiile ușii închise, devine o tranziție interesantă între exterior și interior. Ea oferă o ultimă posibilitate de pătrundere în spațiul personal. O pătrundere voyeuristică, nu fizică, nu completă, ci incomodă, mediată și negociată cu posibilitățile limitate de vizualizare. Printr-un vizor vezi cât vezi, iar ce nu vezi îți imaginezi. Până la urmă, e ceva ce face și fotograful, urmărindu-și subiectul prin vizorul aparatului foto, acoperit de aparat, văzând, uneori fără a fi văzut.
E interesantă și forma fizică a experimentării prin acest procedeu. Privitorul este forțat și el la o formă de intimitate. Chiar și cu sala plină, chiar și cu apropiați în jurul lui, privitorul este singur privind prin gaura cheii. Nu încap doi ochi, nu încap două persoane, vizualizarea se întâmplă pe rând, nu simultan. Ca privitor, poți privi și apoi poți explica celor din jur, dar ei nu pot privi deodată cu tine și nici tu deodată cu ei.
Sigur că există și niște influențe. Erwin Olaf a plasat, la un moment dat, fotografii în spatele unor uși, din motive experimentale, iar Louise Bourgeois a realizat labirinturi întregi din uși legate între ele, în intenția de a sublinia traume personale.
Seria foto „… and Portraits” conține probabil sute de portrete. Ea a început cumva involuntar, la începuturile carierei mele fotografice, acum 35 de ani, când am invitat prieteni din copilărie și colegi de școală să îmi pozeze într-un studio rudimentar, amenajat în camera mea, din casa în care locuiam atunci. Îmi aduc aminte că foloseam cearceafuri albe pe post de fundaluri, agățate de ușile camerei sau de ușile dulapurilor din încăpere, apropo de uși, bineînțeles.
Totul s-a întâmplat, la momentul respectiv, cu decenii în urmă, fără să mă gândesc la o serie coerentă, ci doar încercând să rezolv nevoile pe care le aveam atunci: să testez diverse procedee fotografice, să învăț și să devin cu adevărat fotograf. Un lucru oarecum normal pentru un copil fascinat de fotografie, la vârsta de 14 – 16 ani. Mai târziu, am constatat că aceste invitații către prieteni, cunoscuți sau oameni întâlniți întâmplător, au continuat, iar pe măsură ce eu și puterea mea de înțelegere am evoluat, am înțeles că aceste întâlniri pot deveni un proiect.
Sunt deosebit de încântat că, după ani, „… and Portraits” ajunge să fie expusă public și nu oricum, ci la un festival important de design.
Trebuie să le mulțumesc celor de la RCW pentru sprijin și încredere. Îi menționez aici pe Irina Schrotter și Cătălin Alionte, dar sunt și mulți alți oameni în echipele lor.
Îi mulțumesc arhitectului Mihai Bîrțu, pentru că a transpus ideea într-o formă realizabilă și utilizabilă, pentru designul adăugat, dar și pentru cele 15 uși vechi de aproape 100 de ani pe care le-a identificat și montat, aducând astfel un strat emoțional suplimentar instalației. Prin vechimea acestor uși, lucrarea devine și o expresie a ideii de memorie, de altfel o caracteristică primordială și a fotografiei în sine.
Îi mulțumesc Ralucăi Munteanu, fără de care nici instalația, dar poate nici participarea mea la RCW, nu s-ar fi întâmplat.
Mulțumesc, Raluca Aprodu, Irina Artenii, Simona Bîțușcă, Beatrice Coriciuc, Antonia Dumitrașcu, Aida Economu, Silvia Giurcă, Ecaterina Lupu, Olimpia Melinte, Diana Moldovan, Sânziana Negru, Elena Maria Popescu, Dana Rogoz, Georgiana Saraev, Teona Stavarachi, pentru că m-ați lăsat să vă expun portretele.
RCW este încă deschis. Întregul festival, precum și instalația mea, pot fi experimentate până pe 24.05.2026, așa că această lungă postare e și o invitație care sper să vă convingă de necesitatea unei vizite.
Imaginile de la eveniment au fost realizate de Amanda Maier, Daniel Bulat, Catrinel Alecu, Dan Anamaria, Diana Buznea, Mircea Bozac, Raluca Ciornea, Andrei Văleanu și Alina Cosoi. Mulțumesc.
Share it if it’s worth it.