
Probabil știți din anunțurile de pe contul meu de Instagram sau poate ați fost deja la lansare, dar, chiar și așa, sunt foarte încântat să vă anunț că seria As I Found It este acum o carte, un album fotografic de 176 de pagini, în format 16,5 × 21 cm, proaspăt ieșit din tipar. Apropo de lansare, care a avut loc pe 18 martie, la MARe, vedeți mai jos fotografii de la eveniment.

Albumul, intitulat, desigur, As I Found It, reunește peste 150 de imagini din seria cu același nume, realizate între 2015 și 2025. Este produs, tipărit și lansat de Matca Publishing House, ca parte a unei colecții speciale de fotografie numite [fig. M], care include, pentru moment, trei albume: unul al meu, al doilea cu fotografii de Ioana Moldovan și al treilea realizat de Cosmin Bumbuț. Albumul se găsește deja de vânzare în librăriile Cărturești, dar și online, pe website-ul specializat Curtea Veche. Alături de cele trei albume, este disponibil spre achiziție și un set de cărți poștale cu imagini selectate din cele publicate.









E amuzant cum, după mai bine de 30 de ani de carieră în fotografie, timp în care am realizat aproape tot ce avea fotografia de oferit ca oportunitate, ajung, în sfârșit, să am un album al meu. Și mai amuzant este faptul că oricine îmi cunoaște munca s-ar aștepta, probabil, ca primul meu album să fie unul de portret, nu neapărat o colecție mai apropiată de ceea ce s-ar putea numi street photography. Dar iată-ne aici, viața are planurile ei, exact ca în As I Found It.
Albumul As I Found It vine însoțit și de o prefață, care adaugă proiectului o greutate suplimentară. Ea este semnată de profesorul meu de istoria artei de la UNArte, prof. univ. dr. Cristian Velescu, o personalitate de mare autoritate în studiul academic al artelor, reputat critic și istoric de artă, căruia vreau să îi mulțumesc pentru că a acceptat să facă parte din acest proiect.
Un alt amănunt interesant este că seria As I Found It a apărut în 2006, acum aproape 20 de ani, într-un cadru special pentru mine. Aflasem atunci, în contextul proiectului muzeuldefotografie.ro, că fotografiile de amatori pe care le descopeream acolo deveneau ferestre incredibile în timp, către o lume care nu mai putea fi accesată altfel, adică exact ceea ce Susan Sontag formula astfel: „Time eventually positions most photographs, even the most amateurish, at the level of art”. Apoi, aflându-mă de ceva vreme și în căutarea unei variante de echilibru între fotografia de studio, comercială, și una care să documenteze spectacolul întâmplător al vieții, am decis să port mereu un aparat de fotografiat cu mine și să fotografiez orice mi se părea suficient de interesant încât să fie păstrat într-o imagine.

În timp, As I Found It s-a transformat într-un reportaj fotografic continuu, care nu este centrat pe o temă anume, cu excepția ideii de a documenta spectacolul vieții așa cum se desfășoară în jurul meu. Scopul este să construiesc cea mai mare arhivă subiectivă pe care o pot realiza, nu pentru o utilizare imediată, ci ca o moștenire pentru alții, în viitor, dacă arhiva va supraviețui suficient de mult și va fi considerată valoroasă pentru cercetări viitoare.
Imagini de la lansare, aici (foto Remus Nicolaescu & Matca):
Trebuie să le mulțumesc și lui Barna Nemethi, George Cornilă, Vlad Cristache, Cristina Bălașa, Dora Marian, precum și celorlalți membri ai colectivului Matca Publishing House, care, prin colecția [fig. M], aduc un omagiu binemeritat fotografiei, poate chiar unic în peisajul publicistic din ultima perioadă. Vă invit, de asemenea, să urmăriți evoluția acestei colecții, care va reuni multe alte nume importante din fotografia românească.

























One Reply to “As I Found It 2015 -2025 – The Album”
Comments are closed.