Anul trecut v-am povestit despre Spioni de Ocazie, filmul documentar realizat de Oana Bujgoi Giurgiu, cu ajutorul a 48.000 de imagini fotografiate de mine. Noutatea este că filmul a fost nominalizat în cadrul Premiilor Gopo 2023, la multiple categorii: “Cel mai bun film documentar”, “Cel mai bun sunet”, “Cea mai bună muzică originală”, “Cele mai bune decoruri” și “Cele mai bune costume”. Vom vedea la sfârșit de aprilie câte dintre nominalizări se vor transforma în premii. Baftă să avem!
În cazul în care nu știți deja, Spioni de Ocazie este un film documentar care examinează un anumit episod al celui de-Al Doilea Război Mondial, când, în primăvara anului 1944, biroul serviciului secret MI5 din Cairo a decis recrutarea unor potențiali spioni pentru organizarea unei evadări a unor prizonieri de război din Europa de Est. Filmul a fost produs de Libra Film, avându-l pe Tudor Giurgiu ca producător, iar printre actori se numără și Paul Ipate.
Filmul este realizat într-o proporție foarte mare ca un amplu montaj de fotografii, oferind o experiență cinematografică inedită, îmbogățită cu efecte de sunet și cu o coloană sonoră originală. Fotografiile au fost realizate în nu mai puțin de 10 zile de “filmare”, care au avut loc între mijlocul lui 2017 și începutul lui 2020. În aceste zile am realizat peste 48.000 de imagini, într-un regim de lucru similar cu cel cinematografic. Am fotografiat în București și Oradea, prin munți ardeleni și pe câmpuri teleormănene.
Dintre cele 48.000 de imagini, aproximativ 2.000 chiar intră în film și compun cam 80% din material, alături de fotografii sau secvențe video document (imagini originale ale vremii) și câteva mărturii-interviuri.
Spioni de Ocazie a avut premiera în cadrul Transilvania International Film Festival (TIFF) 2021, dar a fost proiectat și în cadrul Astra Film Festival 2021 (unde a fost premiat cu “mențiune specială”), TIFF Oradea 2021, și Cinefest Miskolc Film Festival 2021 (Ungaria). Pelicula a avut premiera de gală în București, la 27 aprilie 2022, într-una dintre sălile Muzeului Național de Artă al României și a intrat apoi în rețeaua de cinematografe românești la 29 aprilie 2022.