V-am mai povestit despre Apostol Gâlmeanu, primul fotograf din familia mea, dar între timp am făcut destul de multe cercetări și am noutăți. Sigur, imaginea pe care o am despre acest fotograf este departe de a fi completă, cred că acesta e și rostul articolului de față, să vă rog să mă ajutăți să descopăr cât mai multe informații despre ruda mea. Am să va spun mai jos tot ce știu despre Apostol, poate cu prea multe detalii, iar dacă după ce citiți, informațiile se conectează cumva cu alte lucruri pe care le cunoașteți, va rog să le împărtășiți, pe mine cu siguranță m-ar ajuta.
O mică introducere
Apostol Gâlmeanu a fost unul dintre fotografii bucureșteni activi în prima jumătate și la mijlocul secolului al XX-lea. Fotograful a fost membru în conducerea Uniunii Fotografilor din România începând cu 1935 și a devenit vice-președinte al acestei Uniuni în 1945. El a mai făcut parte din conducerea unui spectru larg de asociații profesionale ale diverselor bresle de fotografi. În acest context, Apostol a fost una din vocile care au susținut profesionalizarea meseriei de fotograf, contribuind la dezvoltarea artei fotografice și la apărarea intereselor fotografilor profesioniști din țară, după cum o să vedeți mai jos.
Familia lui Apostol Gâlmeanu și amintiri din copilărie
Apostol Gâlmeanu a fost vărul primar al bunicului meu, Vasile Gâlmeanu, sau, altfel spus, nepotul străbunicului meu Gheorghe Gâlmeanu (tatăl lui, pe nume Marin, a fost fratele străbunicului meu, Gheorghe). Apostol s-a născut în 1897, probabil în zona Fieni, Pucioasa, Buciumeni, Pietroșița (județul Dâmbovița) și a avut un frate și o sora. Fratele, pe care îl cunosc doar după inițiale, N.M. Gâlmeanu, a avut ocupația de “apostol” în biserica, iar sora, Ileana, s-a căsătorit cu un anume Stelian Popescu cu care a avut patru copii (Lia, Sanda, Gicu și Nicu Popescu).
Apostol s-a apucat de fotografie probabil la începutul anilor ’20, fotografiindu-și familia și oamenii din zona natală. În albumele familiei noastre există multe imagini realizate de el, o parte dintre ele în “studiouri” improvizate în curțile Galmenilor, cu fundaluri de covoare atârnate de peretii și pridvoarele caselor. După această etapă, Apostol, probabil fiind optimist în legătură cu faptul că ar putea trăi din fotografie, s-a mutat în București.
Studioul din București
În capitală, Apostol și-a deschis un studio într-un spațiu închiriat de pe stradă Viitor numărul 192 (astăzi strada Viitorului), într-o clădire dispărută astăzi, aflată chiar la intersecția cu șoseaua Ștefan cel Mare.
Gâlmeanu fotografia un spectru destul de eterogen de oameni, de la persoane obișnuite, până la miri și mirese, soldați și elevi. Nu cred că fost interesat și de vreun alt domeniu al fotografiei, în afară de cea de studio, nu cred că a lucrat cu personalitățile vremii și nici nu cred că s-a implicat în foto-jurnalism. Totuși, se pare că lucrurile i-au mers bine în antrepriza lui fotografică, pentru că în anii ’30 și-a mutat studioul la o adresa nouă, pe strada Sf. Niculae Tei 10, într-o clădire proprietate pe care a construit-o pe un teren pe care l-a achiziționat în 1929 de la un anume ing. H. Steinbach cu suma de 145.000 lei (ca ordin de mărime, un automobil Chevrolet Turring cu 6 cilindri costa 155.000 lei). Prin 1931 apare și brandul “Foto-Șic”, numele firmei lui Apostol, pe care a înregistrat-o prin dosarul nr. 1745 din 1931, depus la autoritățile din Capitală.
Organizații, uniuni și asociații
În paralel cu activitatea fotografică, Apostol s-a înscris și a colaborat cu Uniunea Fotografilor din România, fondată și condusă de fotografi de renume din perioada interbelică ( Nicolae Buzdugan, Etienne Lonyai, L. Capșa, Ed. Kuttler, L. Vernescu, N. Tzatzu sau Ed. Buckovschi). În mod special, se remarcau mai cunoscuții Etienne Lonyai, (un fotograf de succes din prima jumătate de secol XX, cu multe inițiative în sprijinul breslei fotografilor profesioniști) și Adolf Klingsberg (proprietarul celebrului studio Julietta), amândoi președinți, în diferite etape, ai acestei asociații. Apostol a fost ales membru în conducerea Uniunii, începând cu 1935, sub conducerea lui Lonyai, iar, după zece ani, în 1945, a devenit vice-președinte al organizației, sub președinția lui M. Samson.
Într-un episod anume, în cadrul unei ședințe a comitetului de conducere care a avut loc în data de 30 august 1938, Apostol Gâlmeanu și-a manifestat interesul de a dona Uniunii un teren pe care îl deținea în comuna Pietroșița, lângă sanatoriul Moroeni, în scopul realizării unui spațiu de odihnă și recreație de care Uniunea să beneficieze. Această intenție a fost menționată de M. Samson, secretarul general al Uniunii la data respectivă, într-un articol semnat de acesta, apărut în Revista Fotografică Română. Nu este clar dacă intenția s-a materializat.
Uniunea Fotografilor din România se pare că a militat frecvent pentru profesionalizarea meseriei de fotograf în țara noastră. În sensul acesta, în februarie 1938, Apostol Gâlmeanu a făcut parte din delegația Uniunii, alături de Mihail Vesa și Niculae Tatu, care a prezentat Camerei de muncă din București “un memoriu, în care arată că obresia fotografilor este concurată în mod neloial de numeroși fotografi clandestini“. În urma acestei intâlniri, Virgil Molin, președintele Camerei de Muncă de la acea dată, a decis delegarea consilierului C. Lăzărescu, care, împreună cu reprezentanții Uniunii “să procedeze la controlul tuturor atelierelor fotografice din Capitală, pentru a se constata în baza căror autorizațiuni funcționează și dacă toți maeștrii și lucrători fotografi au cărți de capacitate“.
În paralel cu Uniunea Fotografilor din România, dar în colaborare cu aceasta, există și Asociația Breslei meseriașilor fotografi, foto-reporteri și operatori cinematografiști, din ținutul Bucegi, condusă de fotograful Traian Petrescu. Apostol Gâlmeanu a făcut parte și din conducerea acestei Asociații, ocupând funcția de consiler. Poziția lui Gâlmeanu a fost stabilită în 1938 și a fost reconfirmată în 1940.
O altă organizație din care Apostol a făcut parte, a fost așa numită Uniune a breslelor de meseriași fotografi patroni din România, înfiintată într-o adunare care a avut loc în 26 și 27 ianuarie 1940 la „Casa Breslelor“ din str. Carol nr. 54. Apostol Gâlmeanu a ocupat funcția de cenzor în această Asociație.
Lucrurile nu s-au oprit aici pe partea de organizații, pentru că în data de 5 octombrie 1942, Camera de Muncă din capitală a convocat patronii și lucrătorii fotografi din România pentru a constitui o cooperativă de consum, aprovizionare și desfacere de echipamente și consumabile fotografice. Cooperativa iși propunea să inlesnească o legatură directă între producătorii de echipamente fotografice și artiștii fotografi, “înlăturând intermediarii și provocând readucerea prețurilor la nivelul lor cinstit și normal”. Întâlnirea s-a finalizat prin alegerea unui consiliu de administrație al acestei noi cooperative. Apostol Gâlmeanu a fost numit președintele consiliului de administrație.
Despre clădirea din Sf. Niculae Tei 10.
Așa cum vă spuneam mai sus, în 1929 Apostol a reușit să achiziționeze un teren în strada Niculae Tei, cumpărat de la H. Steinbach cu suma de 145.000 lei. Dintr-o scurtă cercetare am aflat că H. Steinbach făcea parte din consiliul de administrație al Casei de Asigurări “Societatea Generală” și vindea sau cumpăra frecvent terenuri sau case în București. Terenul vândut lui Gâlmeanu făcea parte din cel puțin două loturi pe care Steinbach le deținea pe acea stradă.
Apostol a construit pe acest teren, în următorii doi ani, o clădire care adăpostea și studioul foto. În sensul acesta fotograful a cerut, în 1931, autorizarea firmei “Foto-Șic”, cu sediul în Nicolae Tei 10 (dosarul nr. 1745 din 1931). Într-o a două etapă, Gâlmeanu a cerut o nouă înregistrare de firma pentru un “atelier de fotograf” la aceeași adresă postală (dosarul nr. 2371 din 1933).
În studioul lui Gâlmeanu, în paralel cu activitățile administrative în divese organizații, lucrurile mergeau bine. Dintr-un articol cu subiecte juridice, publicat în 1944, legat de un proces de evacuare a unui chiriaș, aflăm că în clădirea construită de fotograf în strada Sf. Niculae Tei 10, pe lângă studio și locuința fotografului, existau 11 apartamente de închiriat. Cu siguranță, pe lângă studio, Apostol reușise să își pună la punct și o a doua sursă de venit, provenită din închirierea proprietății pe care o construise acolo. Într-un episod separat, în jurul anului 1935, se pare că Apostol a avut un studio și pe strada Avrig 96, dar nu îmi e clar dacă studioul acesta a funcționat în paralel cu studioul din Niculae Tei, sau a fost vorba de o mutare temporară.
Ciudat lucru este faptul că o autorizație de construcție pentru terenul respectiv, este cerută de Apostol nu mai devreme de 1939, cu toate că fotograful lucra în studioul localizat la adresă de aproximativ 10 ani. Sunt șanse că autorizația cerută să se refere la o extindere a construcției. Oricum ar fi, în ziarul Argus, la 23 februarie 1939 apare anunțul cererii de autorizație de construcție pentru “Sectorul 1 Galben“: “Apostol Gâlmeanu – constr. în Str. Sf. Niculae Tei 10, constr. 3 caturi val. 768.000 lei 256 m.p.“
De fapt nu îmi e clar cât de bine îi mergeau lucrurile lui Gâlmeanu, cel puțin în 1939-1940, pentru că existau gaj-uri pe numele și proprietățile lui la Banca de Credit a Meseriașilor, inclusiv pe scule, mașini, unelte și materii prime (probabil echipamentele și materialele din studio), în valoare de 250.000, respectiv 223.400 lei.
Probabil mijlocul anilor ’40 a fost punctul de maximă “glorie” al lui Apostol Gâlmeanu, pentru că din acel moment lucrurile aveau să meargă din ce în ce mai rău, atât pentru el, cât și pentru orice om cu inițiative private din România. Probabil că toate uniunile și asociațiile din care Apostol a făcut parte, s-au desfintal începând cu 1948, dar cred că cea mai grea lovitură a fost naționalizarea din 1950. Casa lui Apopstol Gâlmeanu se regăsește pe lista clădirilor naționalizate, la poziția 2995, în textul decretului nr. 92 din 19 aprilie 1950, emis de către Consiliul de Stat și publicat în Monitorul Oficial din 20 aprilie 1950. Lista confirmă faptul că proprietatea lui Gâlmeanu număra 13 apartamente. Practic, munca de o viață a fotografului, proprietatea pe care și-a construit-o, i-a fost luată peste noapte și fără drept de apel de către Statul Român. Totuși, Gâlmeanu a găsit o metodă de a-și continuă munca în studioul din Niculae Tei, probabil din poziția de chiriaș la stat în propria casă, dovadă fiind o imagine realizată de fotograf în propriul studio și datată 1959, de altfel cea mai nouă imagine pe care am găsit-o realizată de el. Din păcate, nu am nicio informație despre Apostol Gâlmeanu mai nouă de 1950 și nicio fotografie realizată de el mai nouă de 1959.
În ziua de azi
Apostol a fost căsătorit cu Mimi Gâlmeanu (născută în 1904) și au avut cel puțin un copil căruia nu îi cunosc numele. Cert este că Apostol a decedat în 1972, la vârsta de 75 de ani, iar Mimi i-a supraviețuit încă 14 ani, până în 1986. Din anunțurile publicate în presă la rubrica “decese”, înțeleg că Apostol și Mimi au devenit bunici și străbunici pentru nepoții și strănepoții Mihai, Dana și Raluca Neacșu. Dintr-un anunț similar deduc că surorile Tantzy Popa şi Lucia Brancomir, au fost și ele nepoatele acestui cuplu (cele două surori au publicat un anunț de deces în care au numit-o pe Mimi, mătușă). De altfel, din anunțuri similare știu că Tantzy Popa şi Lucia Brancomir s-au născut cu numele Ionescu și i-au avut părinți pe Nicolae și Maria Ionescu, decedați în 1970, respectiv 1971.
Revenind la prezent, urmele lui Apostol Gâlmeanu nu sunt multe, dar există. După o scurtă investigație am descoperit că numele străzii Sf. Niculae Tei a fost schimbat de câteva ori. Din Niculae Tei s-a redenumit în Județului, ca astăzi să se numească Grigore Ionescu. Clădirea construită de către Gâlmeanu există încă și se află pe Grigore Ionescu 10, este un bloc cu influențe art-deco, tipic anii ’30, nu neapărat impresionant după standardele de azi, poate nici pentru cele de atunci. De fapt nu e vorba doar de un bloc, ci de un complex de clădiri, pentru că pe un teren de aproximatov 350 mp, există cel puțin trei corpuri de clădire vizibile în Google Maps. Presupunând că studioul de fotograf a fost cândva poziționat în spațiul-prăvălie vizibil de la stradă, el pare că este ocupat în prezent de un atelier de tocilarie.
Din textul care anunța decesul lui Apostol Gâlmeanu, am aflat că în 1972 el a fost înmormântat în cimitirul Reînvierea, care se află literalmente în spatele casei fotografului. Zidul proprietații lui Apostol este de fapt gardul cimitirului. Evident că i-am căutat mormântul, dar am fost acolo într-o zi de duminică, atunci când biroul de registratură a cimitirului era închis. Reînvierea este un cimitir enorm, nu poți să cauți un mormânt mergând la pas pentru că ai căuta acul în carul cu fan. Mi-am propus să mă întorc într-o zi lucrătoare, în așa fel încât să aflu de la registratură dacă mai există și unde anume este poziționat locul fotografului, dar mi-a trecut prin cap un gând și am pornit la pas prin cimitir. M-am gândit că Apostol ar fi avut o ocazie unică în timpul vieții, aproape de nerefuzat, să își achiziționeze loc de veci chiar lângă casă, așa că am zis să caut doar într-un perimetru apropiat de zidurile casei lui. Intuiția a funcționat, am avut dreptate, l-am găsit imediat, mormântul lui Apostol Gâlmeanu este lipit de zidul casei lui, iar când zic lipit nu e o figură de stil, e chiar lipit. Mi se pare foarte interesant locul lui de veci, aflat în cimitir, dar totuși acasă. Sunt curios câți dintre cei ce locuiesc în clădirea de pe strada Grigore Ionescu 10, știu că proprietarul original și constructorul clădirii, fotograful Apostol Gâlmeanu, este literalmente îngropat la 50 de centimetri de ei.
Investigația continuă
Sper că v-a plăcut investigația mea și că mă veți puteți ajuta să o continui. Dacă aveți orice fel de informații despre Apostol Gâlmeanu, dacă aveți fotografii făcute de el sau dacă aveți un Gâlmeanu în familie, aștept un semn de la voi. Tatăl meu spunea că toți Gâlmenii sunt rude și nu a zis-o doar așa, ci după o documentare serioasă, la care, din păcate, eu nu mai am acces astăzi. De asemenea, dacă nume ca Mimi Gâlmeanu/Ionescu, Mihai, Dana și Raluca Neacșu, surorile Tantzy Popa şi Lucia Brancomir, precum și alte nume pe care le-am înșirat eu în textul de mai sus, vă spun ceva, m-ar ajută să le știu povestea. Dacă locuiți în casa din strada Grigore Ionescu 10 (fosta Județului, fosta Niculae/Nicolae Tei 10), sau dacă aveți povești în legătură cu această clădire, cu siguranță m-ar ajuta orice informație. Nu în ultimă instanță, dacă aveți acces la anumite arhive, poate la documente aflate în primarii sau oficii de stare civilă, chiar și detalii în aparență neînsemnate sau fără sens, cu siguranță aș fi încântat să le știu.
Succesul lui Apostol Gâlmeanu a fost cu siguranță un exemplu pentru tatăl meu, regizorul de film documentar Pompiliu Gîlmeanu, întărindu-i curajul de a pleca spre București, la 18 ani, în anii ’50, spre o carieră în domeniul cinematografiei. Carieră a tatălui meu care fără îndoială a contribuit și la determinarea mea de a urma calea artei fotografice.
‘Like it” if you like it.