Se dau următoarele: o familie bucureşteană tipic interbelică, o curte şi un aparat de fotografiat poziţionat în aproximativ acelaşi unghi, orice altceva fiind permis. Un astfel de experiment, probabil involuntar, au realizat membrii familiei din această serie de fotografii.
Buddha Corporation
Pe străzile din Bangkok m-am întâlnit cu Buddha. Nu într-un sens religios ci fizic, pe trotuare, în case şi magazine, pe alei dosite, în depozite şi ateliere, în vopsitorii şi spălătorii, printre biciclete parcate, rufe şi resturi de fiare aruncate. Am intrat fără să vreau într-o enormă uzină ce se întinde pe suprafaţa unui cartier întreg unde zeci, poate chiar sute de oameni lucrează pentru acelaşi lucru. O industrie ciudată, în care Buddha este produs, chituit, vopsit şi lustruit, împachetat şi expus iar în ultimă instanţă, vândut. Un Buddha de cartier, urban, strălucitor, contrafăcut, lipsit de magie, aflat parcă în aşteptarea unui oricare templu.
The Beatles – comoara din pivnita
Mike Mitchell se pare că a fost omul potrivit la locul portivit atunci când în 1964 avea să realizeze fotografii la primul concert The Beatles în SUA. Zilele trecute, imaginile au ajuns la o licitatie Christie’s unde au fost vândute cu mai bine de 360000 USD.
Ileana Sonnabend (1914-2007)

Ileana Sonnabend se numară printre cei mai importanți promotori de artă contemporană ai lumii. A deschis galerii în New York și Paris, a promovat artiști ca Jackson Pollock, Robert Rauschenberg, Roy Lichtenstein și Andy Warhol și și-a construit o impresionantă colecție personală, estimată astăzi la un miliard de dolari, ce este expusă în marile centre artistice ale lumii. Este totodată și unul dintre mulții români cu performanțe mondiale pe care îi prețuim mult prea puțin.
The newest studio in town – Update
Vă povesteam acum ceva timp de studio-ul meu cel mare și nou. Mai jos găsiți două panorame VR realizate în flash, ce sper să vă amuze.
Alergand pe podul cel nou
Proiectul 112 expus pe strada Matasari
Va mai aduceti amite de Proiectul 112? Va fi expus pe gardurile strazii Matasari din Bucuresti in cadrul “Femei pe Matasari – Festival urban“. Totul se intampla sambata si duminica, 18-19 iunie, asa ca trebuie sa va grabiti.
“Slideluck Potshow” in Bucuresti
A fost prima editie “Slideluck Potshow” in Bucuresti. Un eveniment foarte interesant cu o audienta ce s-a dovedit a fi impresionanta. Am participat si eu, printre multi altii, cu un slide-show legat de fotografia de moda.
Piata Victoriei – Buzesti

O nouă zi, o nouă panoramă. Piața Victoriei în stanga, Buzești în dreapta.
60 Seconds
Mi s-a propus sa fac un mic experiment, un filmuleț despre orice dar musai cu o durată de un minut. L-am făcut exact despre minutul in sine, despre 60 de secunde numărate și rănduite cronologic. Derularea filmului, derularea timpului este subiectul in sine. La voi cum se simte o secundă?





