Moromeții 2 – fotografia de afiș

Unele ședințe foto sunt doar job-uri, altele devin chestiuni personale, cum este cazul proiectului despre care vreau să vă vorbesc acum. Filmul Moromeții mi-a urmărit copilăria: a fost deseori subiect de discuție în casa părintească, iar, apoi, după ceva vreme, mi-a fost chiar și subiect la un examen. În contextul acesta, realizarea fotografiei afișului Moromeții 2 a fost un lucru pe care mi-am dorit să îl fac. Părea că astfel se va încheia un cerc, memorii ale copilăriei care revin și de care ai ocazia să îți legi numele peste ani, profesional.

Continue reading “Moromeții 2 – fotografia de afiș”

People from Uber

Am fost intrebat de multe ori daca fotografiez si oameni mai putin familiarizati cu aparatul de foto. Raspunsul meu a fost evident afirmativ si sunt in masura sa vin cu o dovada concreta. La invitatia Uber, mi-am petrecut 6 zile cu soferii afiliati, fotografiind pe 10 dintre ei. Totul s-a transformat intr-un proiect care mi-a devenit foarte drag si pe care imi face placere sa vi-l prezint. Probabil stiti ca soferii de Uber au si alte ocupatii sau pasiuni, iar asta a fost si tema fotografica, sa ii descopar pe acesti oameni cat mai departe de masini si soferie, dar cat mai aproape de preocuparile lor personale. Continue reading “People from Uber”

Traditional Costumes of Romania – La Blouse Roumaine

Unele sedinte foto depasesc granitele unor simple job-uri, iar cel de fata este unul dintre ele. Zilele trecute am avut sansa sa fotografiez costume traditionale din Romania, multe dintre ele vechi de peste 100 de ani. Piesele vestimentare fotografiate sunt din colectii private sau apartin unor muzee etnografice din tara.  Continue reading “Traditional Costumes of Romania – La Blouse Roumaine”

My works on display at Centre of Contemporary Art in Torun, Poland

I’m happy to announce you that my works are on display on Dada Roots collective exhibition opened at Centre of Contemporary Art in Torun, Poland. Two of my experimental short videos (On Photography and Awaken Thee, Romanian! ) and one photographic series (Double Exposure) are there to be seen untill 05th February 2017. This is a DADA related show curated by Radu Stern (Switzerland) in collaboration with Prof. Roxana Trestioreanu and Prof. Daniel-Mihai Constantinescu (Romania) Continue reading “My works on display at Centre of Contemporary Art in Torun, Poland”

What About Y[our] Memory?

WHAT ABOUT Y[OUR] MEMORY?

Vernisaj 27 Noiembrie 2014, ora 21:00, la MNAC, sunt onorat sa ma numar printre participanti.

Participanţi: Biroul de Cercetări Melodramatice (Irina Gheorghe & Alina Popa), Serioja Bocsok, Bogdan Bordeianu, Michele Bressan, Valentin Cernat, Daniel Constantinescu, Alexandra Croitoru, Larisa Crunţeanu & Xandra Popescu, Cristina David, Daniel Djamo, Andrei Enea, Alex Gâlmeanu, Sabin Gârea, Gabriela Gaug, Irina Ghenu, Delia GheorghiuDaniel Gherca, Bogdan Gȋrbovan, Radu Igazsag, Nicu Ilfoveanu, Raluca Ionescu, Regele Ionescu, Regina Ionescu, Aurora Király, Iosif Király, Signe Lillemark, Claudiu LucaciŞerban Manta, Bogdan Marcu, Andrei Mateescu, Vlad MihăilescuGheorghe Mircea, Valeriu Mladin, Marius Nedelcu, Ioana Nemeş, Raluca Oancea, Malina Omuţ, Mario OpreanCamelia Opriţa, Alexandru Patatics, Vlad Radu Popescu, Lea Rasovszky, Ştefan Sava, Larisa Sitar, Roxana Trestioreanu, Răzvan Tun, Victor Velculescu, Adrian Vinersan.

Mai multe detalii aici.