
Ileana Sonnabend se numară printre cei mai importanți promotori de artă contemporană ai lumii. A deschis galerii în New York și Paris, a promovat artiști ca Jackson Pollock, Robert Rauschenberg, Roy Lichtenstein și Andy Warhol și și-a construit o impresionantă colecție personală, estimată astăzi la un miliard de dolari, ce este expusă în marile centre artistice ale lumii. Este totodată și unul dintre mulții români cu performanțe mondiale pe care îi prețuim mult prea puțin.







