Hello, cu un nou proiect din categoria “am uitat să vă povestesc despre…”. Undeva prin toamnă, am lucrat pentru Mercedes-Benz Romania si Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW). În acest context, am realizat o parte dintre materialele de promovare, în mod special cele legate de unii dintre designerii români invitați la eveniment. Au fost două zile cu multe fotografii, ilustrații și interviuri video, toate pe teme legate de industria de modă de la noi din țară, cu provocările și oportunitățile ei.
În acest context, am lucrat cu oameni din industrie, designeri de modă și branduri relevante din România, cum ar fi Murmur (Andreea Bădală), Manuri (Manuela Pungan), Ami Amalia (Amalia Săftoiu), Nissa, Carmen Secăreanu, Andra Olaru, Rhea Costa (Andreea Constantin) sau Roxana Voloșeniuc (Elle).
Câteva dintre materialele foto și video realizate se pot vedea mai jos. Mulțumesc Mercedes-Benz România și Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week pentru invitație și oportunitate.