Nu las să se încheie anul fără o veste bună, (bine, e clar că este o veste bună pentru mine, dar sper să vă bucure și pe voi). Vă povesteam acum ceva vreme că am avut oportunitatea de a lucra pentru The New York Times, da, the real New York Times, iar acum noutatea este că story-ul pentru care am lucrat a ajuns și în edițiile printate. Astfel, articolul despre Timișoara, scris de Andy Trincia, ilustrat cu fotografiile mele, a fost publicat în ediția printată americană a NYT din 25 noiembrie 2023, iar același articol a intrat și în ediția printată internațională, aparută în 5 decembrie 2023. În plus, ca să fie și mai frumos, în ambele cazuri, articolul a fost publicat pe pagină întreagă. Practic, am bifat toate cele trei posibilități de expunere pe care le are The New York Times la dispoziție (cele două ediții printate, plus versiunea inițială online).
Merită menționat și faptul că nu toate articolele din ediția online ajung în print. Asta înseamnă, probabil, că articolul a avut suficient interes încât să-și facă loc și în ediția tipărită și nu oricum, ci într-un full page. Sigur, că ediția online are maximă audiență, dar pentru mine, un fotograf care a prins mai multe etape ale presei scrise, edițiile tipărite vin cu multă valoare sentimentală, mă bucur chiar mai mult de ele.
Am întârziat un pic cu anunțul acesta, pentru că am vrut să am și ziarele în mână. Nu le am încă, dar lucrez la asta. Pare că am făcut rost de ediția US de pe 25 noiembrie. Ea se află undeva pe calea curierilor și va ajunge mai devreme sau mai târziu la mine, dar, în cazul ediției internaționale, lucrurile nu stau atât de bine. Dacă aveți un abonament la NYT ediția internațională printată sau știți pe cineva care are, vă rog să faceți în așa fel încât să puneți ediția din 5 decembrie deoparte. O să bucurați cu siguranță fotograful din mine.