Zic să scriu repede articolul ăsta, până nu trece luna. Aprilie e în general o luna de sărbătoare în cariera mea, dar aprilie de anul acesta este cu totul special. Acum 30 de ani, în aprilie 1992, am realizat primele mele fotografii. Uite că de atunci, aparatul de fotografiat mi-a dat trei decenii de viață frumoasă și de realizări speciale, dar, poate mai mult de atât, mi-a dat o cale în viață pe care a trebuit doar să o urmez. Despre multă muncă și eventuale sacrificii nu am să vă povestesc, nu e cazul, chiar dacă au existat amândouă din belșug, dar am să vă spun despre noroc și binecuvântare. Sunt cu siguranță dovadă vie că astrele se aliniază și am să fiu recunoscător forever tuturor planetelor pentru că s-au aliniat într-un fel în care să pot trăi din propria mea pasiune, ceea ce va doresc și vouă.
Ce făceam acum 30 de ani? Realizam fotografiile astea, care nu sunt nici frumoase și nici importante. Am fotografiat peisajul pe care îl puteam vedea de pe acoperișul casei părintești. Vroiam de fapt să consum un film pe care să îl developez, pentru că de fapt asta mă interesa, developarea. Am tras în grabă toate cadrele filmului, un Azopan de 21 DIN, fotografiat cu un Smena rudimentar primit cadou de la fratele meu. Apoi am developat, dar prost, ba chiar cum nu se poate mai prost. Doar patru cadre au “scăpat” developarii mele defecte, chiar și acelea pline de zgârieturi și pete. Totuși, pentru mine a fost ca primul pas pe Luna. Ok, nu a fost nici un pas pe nici o Luna, dar primul pas cu siguranță a fost.
Acum mă uit înainte, în depărtare, la următorii 30 de ani de fotografie care sper că vor urma. Atât de multe lucruri s-au schimbat în meseria asta în aceste trei decade, încât cu greu îmi pot imagina ce vor aduce următoarele. Totuși, orice va aduce viitorul, promit să primesc cu bucurie. Mulțumesc.