Buddha Corporation

Pe străzile din Bangkok m-am întâlnit cu Buddha. Nu într-un sens religios ci fizic, pe trotuare, în case şi magazine, pe alei dosite, în depozite şi ateliere, în vopsitorii şi spălătorii, printre biciclete parcate, rufe şi resturi de fiare aruncate. Am intrat fără să vreau într-o enormă uzină ce se întinde pe suprafaţa unui cartier întreg unde zeci, poate chiar sute de oameni lucrează pentru acelaşi lucru. O industrie ciudată, în care Buddha este produs, chituit, vopsit şi lustruit, împachetat şi expus iar în ultimă instanţă, vândut. Un Buddha de cartier, urban, strălucitor, contrafăcut, lipsit de magie, aflat parcă în aşteptarea unui oricare templu.

Bangkok-ul e fascinant. Este unul din oraşele lumii ce le are pe toate. Bune şi rele se întâlnesc la câteva străzi distanţă, bogăţia şi sărăcia parcă nu au fost niciodată atât de aproape. Trenuri hi-tech şi autostrăzi suspendate, mall-uri ce se întind pe kilometri pătraţi sufocând temple aurite, alături de cartiere cu zeci de case înghesuite într-o logică indescifrabilă. Zgomotul traficului auto este aparte, o muzică ciudată interpretată de o orchestră nebună, în care motocicletele şi tuk-tuk-urile ţin ritmul.

Zece milioane de oameni trebuie să spună destul de multe, atâţia locuiesc oficial în Bangkok. Întreagă Thailanda se apropie de şaizeci şi cinci de milioane iar religia majoritară este budista. În acest context industria producătoare de simboluri, “fabrica” de statui Buddha trebuie să fie importantă, producţia şi profitul, înfloritoare.

Pieton în Bangkok poate fi o mică aventură. Simţul de orientare în spaţiu, peste medie. Cele mai multe dintre străzi nu poartă denumiri. O confruntare cu hartă este pe alocuri inutilă. Am ales un drum drept, de la Stadionul Naţional până la Palatul Regal. Aşa cum mă aşteptăm, peisajul s-a schimbat de câteva ori. Acum mă aflu aici iar un minut mai târziu în alt oraş. Peste un bulevard aglomerat, într-un magazin dar mai mult pe stradă, strălucind aproape ilogic, văd o statuie Buddha ce-i încurcă un pic pe locatarii etajului unu, toată învelită într-o tiplă de plastic chiar mai strălucitoare. Ops! Un Buddha în tiplă, zic. Numai bun de fotografiat… şi am insistat de parcă ar fi fost ultimul de pe pământ. Nu avea să fie aşa pentru că la câteva străzi depărtare am mai găsit doi, apoi trei. Am zis că sunt norocos dar iar nu a fost să fie pentru că am mai găsit câteva sute. I-am găsit şi pe cei ce le fabrică, oameni ce s-au lăsat fotografiați fără probleme, ba chiar cu zâmbetul pe buze. Am intrat în ateliere, în vopsitorii, am văzut cum le căra şi cum le chituiesc, cum le scot la vânzare şi cum le stivuiesc.

Nu am avut parte de soare, Thailanda se află în sezonul ploios. Nici nu a plouat iar de soare nu a fost nevoie. Buddha de pe aceste străzi străluceşte ireproductibil. Mi-a plăcut!