Este uimitor cum imagini realizate cu zeci de ani in urma de fotografi sau amatori ai fotografiei ramasi anonimi pot fi atat de contemporane. Accidentul, intamplarea sau viziunea fotografica, momentul mai mult sau mai putin deliberat al declansarii, aparent banalul sau fortat-interesantul genereaza imagini de o reala forta vizuala si de o eseistica deosebita. Vorbim de fotografie romaneasca. O selectie din materiale aflate in mai multe colectii private, sedimentata intr-un album de exceptie, “un eseu despre vernacular si accident in fotografie” numit PETITE HISTOIRE.

Read the rest of this entry »

O placa din lemn, 3700 de gauri, 15 kilograme de cuie si multa rabdare. Fisierul video atasat povesteste mai bine decat mine. Utilizati si aplicatia ce contine fisierele hi res.

Chiar daca am intarziat un pic, incerc sa va tin la curent cu ce se mai intampla pe muzeuldefotografie.ro Avem cateva portrete ce ii reprezinta pe barbatii de la 1900, o foarte rara vedere aeriana a Bucurestiului din primul razboi mondial, avem probabil primele imagini din Bucuresti din zilele Revolutiei din 1989 dar si cateva fotografii din timpul unor lucrari de canalizare din centrul capitalei din 1943-1945. Mai avem o mica restrospectiva a ceea ce am publicat in 2009. Altfel ne vedem si pe FaceBook, ne-am adunat peste 4000 de prieteni acolo. Ca de obicei, mai multe gasiti pe muzeuldefotografie.ro

Update! - Fotografii de la eveniment.

Imi revine placuta sarcină de a vă invita la un nou eveniment. Este vorba de o expoziție de fotografie de modă organizata la galeria Artmark din București. Vernisajul va avea loc marți 24 noiembrie 2009 la ora 19:00 în sala “Brauner” a galeriei aflată pe strada Logofăt Luca Stroici Nr.18. Sper să vă intâlnesc acolo. Ar fi o buna ocazie să ne cunoaștem sau să ne revedem.

Fotografiile vor fi expuse până în data de 29 noiembrie, în cazul în care nu ajungeți la vernisaj. Mai multe detalii în comunicatul urmator:

Artmark, Galerii de Artă și Casă de Licitație, împreună cu DesignYourself.ro și alături de laboratorul alchimic al migdalelor amare, inițiază Contact Lenses, primul eveniment de anvergură care va celebra cele mai rezonante nume ale fotografiei de fashion românești, aplaudând diferențele de stil și încurajând varietatea.

Putem vorbi, din 2010, de peste 15 ani de publicații glossy care, prin subtila intervenție a fotografilor, au redesenat și format gustul femeilor, dar și chipul în care ele își proiectează idealul de frumusețe. Dupa ani de evoluție, în care cei mai consecvenți creatori de fotografie contemporană și-au construit un stil și un nume în spatele obiectivului, a venit momentul să iasă în lumina reflectoarelor.

Dacă până acum nu puțini dintre ei au expus în contexte individuale, este pentru prima dată când se construiește o platformă comună, gândită să celebreze în egală măsură și harul breslei, dar și pe-acela al individului.

Contact Lenses a fost concepută ca o succesiune de expoziții fotografice, în care unii dintre cei mai interesanți artiști fotografi de la noi își vor expune lucrările realizate pe parcursul carierei sau special pentru Contact Lenses. De la expoziție la expoziție, atenția se va deplasa și către creativii din spatele scenei – stiliști, designeri sau make-up artiști care adaugă valoare și construiesc premisele fiecărei fotografii memorabile.

“Una dintre caracteristicile modei și, implicit, a fotografiei de fashion, este ritmul alert în care se schimbă tendințe. De aceea Contact Lenses nu este o expoziție amplă, care să îi pună la un loc pe toți cei implicați, ci este o serie de expoziții personale, care se succed într-un ritm alert, dinamic, a declarat Dragoș Farmazon, curator Contact Lenses.”

Fiecare expoziție va dura o săptămână. Vernisajele vor fi celebrate cu vinuri Enira, sub recomandarea somelierului Sergiu Nedelea, în vreme ce editorialistul Roxana Roseti va face prezentarea fiecărui creator, punctând parcursul profesional și elementele de stilistică ce-l recomandă pe acesta. Zozo (Zrecords) va avea grijă ca ambianța sonoră să fie, de fiecare dată, cea potrivită.

Aflată pe strada Logofătul Luca Stroici, Artmark este mai mult decât o antrepriză culturală marcantă. E un spațiu special care trăiește o nouă viață într-o expresivă vilă de secol 19 adusă cu gust în contemporan printr-o restaurare bine gândită. Artmark este un loc de refugiu din ritmica ardentă a fiecărei zile, un mediu al introspecției în vecinătatea picturilor sau a fotografiilor și, de ce nu, un context pentru networking-ul de calitate, în contextul unor vernisaje gândite să-și răsfețe oaspeții.

DesignYourself.ro este prima platformă online românească dedicată promovării consumului de calitate în detrimentul celui de cantitate. Proiect bazat exclusiv pe voluntariat și implicare socială, DesignYourself.ro își propune să aducă în atenția cititorilor întreg spectrul industriei creative actuale.

Prin Contact Lenses, laboratorul alchimic al migdalelor amare își confirmă poziția de suporter al disciplinelor creative, al artelor vizuale, valori dragi care se regăsesc în AND-ul companiei și care sunt activate de fiecare proiect de gen incitant, fie el local sau internațional.

Sponsorii principali ai Contact Lenses sunt X-Trade Brokers România și Infinit Solutions

Vă prezint o nouă apariție editorială importanta. Este vorba de revista de fotografie Punctum. Interesant este că publicația va pune accent pe latura artistică a fotografiei fara să abordeze subiecte de tehnică sau echipamente. Revista va apărea trimestrial, într-un tiraj iniţial de 2 000 de exemplare, şi va putea fi găsită, începând cu data de 30 noiembrie, în librăriile Cărtureşti şi la magazinul de echipamente foto F64. Mai multe infotmații în comunicatul următor.

Cosmin Bumbuţ lansează revista de fotografie Punctum

Revista va apărea trimestrial, într-un tiraj iniţial de 2 000 de exemplare, şi va putea fi găsită, începând cu data de 30 noiembrie, în librăriile Cărtureşti şi la magazinul de echipamente foto F64.

Editorul publicaţiei este fotograful Cosmin Bumbuţ, iar printre colaboratori se numără Alex Gâlmeanu, Raymond Bobar, Voicu Bojan, Gicu Şerban şi Elena Stancu. Revista Punctum va prezenta în paginile sale portofolii şi serii fotografice consistente, fără să abordeze subiecte legate de tehnică sau de echipamente foto. „Vrem să arătăm că fotografia înseamnă mai mult decât informaţii tehnice, numere, timpi de expunere, diafragme sau ISO. Cred că fotografiei din România îi lipseşte decenţa şi dragostea“, spune Cosmin Bumbuţ.

Primul număr al revistei conţine un proiect amplu realizat în Crimeea de fotograful japonez Ikuru Kuwajima, o serie de fotografii ale violonistului Alexandru Tomescu, dar şi un material despre istoria fotografiei româneşti în care este prezentat Carol Szathmari, primul fotograf de război din lume.

„Am hotărât să fac o revistă tipărită acum, în epoca Internetului, pentru că m-am săturat să văd imagini pe un ecran. Mi-e dor de materialitatea fotografiilor. Dacă nu mai miros a fixator, măcar a tipar aş vrea să miroasă“, mai spune Bumbuţ.

Numele revistei este inspirat de termenul folosit de semioticianul francez Roland Barthes în volumul Camera luminoasă: „Punctum ţâşneşte din fotografie ca o săgeată, străpungându-te. Cuvântul vine din latină şi desemnează rana, incizia, semnul lăsat de un instrument ascuţit. Punctum-ul unei fotografii este întâmplarea aceea subtilă care te răneşte şi te pătrunde“.

Cosmin Bumbuţ este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi profesionişti români. El a fost premiat, în urmă cu trei ani, la una dintre cele mai prestigioase competiţii de profil din lume, International Photography Award, denumită Oscarurile fotografiei. Lucrările sale au apărut în numeroase reviste şi campanii publicitare, dar şi în expoziţii din ţară şi străinătate – New York, Amsterdam, Luxemburg, Salonic sau Napoli. Fotografiile sale se află în colecţii private din România, Statele Unite, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Belgia. Bumbuţ este şi autorul albumului Transit (Humanitas, 2002), desemnat Cartea de Artă a Anului de Asociaţia Editorilor Români, şi co-autor al proiectului 7 Zile – 7 Ani în Maramureş (Humanitas, 2007).

Contact:

office@punctum.ro

www.punctum.ro

Colectia de panorame ale Bucurestiului s-a imbogatit cu inca o imagine. Piata Universitatii la 74 megapixeli.

Nou pe muzeuldefotografie.ro: Femeile de la 1900 si James Bond de Marea Neagra

Recent am participat la realizarea unui proiect foarte interesant. O aparitie editoriala deosebita ce poarta numele “Decat o Revista”. Mai multe in comunicatul ce urmeaza.

BUCUREŞTI, 11 noiembrie. Decât o Revistă, un proiect artistic conceput de un grup de reporteri, editori, fotografi şi designeri, se lansează* în această duminică într-un tiraj limitat. Revista s-a născut din dorinţa celor implicaţi de a crea un produs-exemplu pentru piaţa de periodice – o mostră de ce ar putea conţine şi cum ar putea să arate o revistă gândită ca un obiect de colecţie.

DoR e o publicaţie generalistă, dar nu superficială. Inteligentă, dar nu condescendentă. Cu opinii, dar nu didactică. Altfel, dar nu alternativă. Construită de un nucleu editorial** format din cinci oameni, revista a beneficiat de contribuţiile a peste 40 de colaboratori, printre care Razvăn Exarhu, Vlad Petreanu, Cosmin Bumbuţ şi Cosmin Alexandru.

Coperta a fost fotografiată de Alex Gâlmeanu, care şi-a reinterpretat o imagine iconică cu Mihai Dobrovolschi, surprinsă în 2004 la o şedinţă foto pentru revista Bolero. În ipostaza produsă în 2009 pentru DoR, Dobrovolschi şi-a depăşit temerile şi şi-a înfipt ştecherul în gură. Articolul de copertă este o deconstrucţie a unui cover story tradiţional.

În cele 120 de pagini se mai găsesc poveşti despre magie, pufuleţi, mitul curentului, diacritice, alegeri şi alte subiecte care alcătuiesc un melanj aiuritor, dar coerent, al lumii în care trăim. DoR are o abordare vizuală diferită, care apropie produsul de o carte. Raymond Bobar, art directorul proiectului, spune că mulţi oameni au început să refuze revistele pentru că echivalează cu păduri tăiate degeaba. Cărţile însă continuă să fie preţuite.

Revista e programată să apară într-un singur număr şi e finanţată integral din buzunarul echipei. Tirajul este de 1.500 de exemplare.

Mai multe despre scopul revistei aflaţi din editorialul-explicaţie:

„Am făcut această revistă pentru că credem în viitorul acestui mediu – în ciuda crizei financiare şi a ameninţării erei digitale. Dar ca această formă să supravieţuiască e nevoie de o schimbare de atitudine.

Am vrea ca Decât o Revistă să stârnească o discuţie despre viitorul revistelor în România. Am vrea ca oamenii care o citesc să reacţioneze şi să înceapă să le ceară revistelor pe care le cumpără mai multă atenţie, mai mult respect şi mai mult conţinut de calitate. Am vrea ca cei care conduc şi produc reviste în România să asculte și să-și pună aceleași întrebări care au conturat acest proiect. Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Şi, desigur, cum putem avea o relaţie de parteneriat cu piaţa de publicitate fără să compromitem produsul?”

* Nucleu editorial e format din Cristian Lupşa, Raymond Bobar, Lavinia Gliga, Gabriel Dobre şi Sebastian Ispas. Îi puteţi contacta la dor@decatorevista.ro.

** Lansarea va avea loc duminică, ora 18:00 în Club Control, str. Academiei nr. 19.

Contextul absolut tragic a transformat fotografia de mai sus intr-una dintre cele mai publicate pe ziua de astazi. Imaginea ilustreaza un procent covarsitor dintre materialele de stiri online ce anunta decesul celebrului actor. Oare cunoasteti cine a realizat aceasta fotografie? Nu cred ca aveti de unde pentru ca a fost utilizata fara semnatura, fara nici o mentiune, fara drepturi, fara acord, fara instiintare, fara nimic. Si vorbim de site-uri de renume ca : realitatea.net, antena3.ro, jurnalul.ro, ziua.ro, catavencu.ro, gardianul.ro, click.ro, curentul.ro, financiarul.com, ziare.com, apropo.ro, sport.ro, ziaremondene.ro, showbiz.ro, ziua.net, 24fun.ro dar si altele mai micute ca: stiri.rol.ro, cinemapro.ro, cinemagia.ro, hmultiplex.ro, stirisibiu.ro, infoms.ro, filme.ro, cinemabox.ro, replicaonline.ro, agenda.ro, reportervirtual.ro,

Da, fotografia imi apartine. A fost realizata pentru revista Viva la 15 decembrie 2005 si publicata in ianuarie 2006. Cred ca este cea mai flagranta incalcare a drepturilor de autor pe care am intalnit-o in toata cariera mea.

Astazi este o zi trista.

Au tot apărut fotografii noi pe muzeuldefotografie.ro dar am omis să vă comunic. Avem o serie nouă găsită sub “preș” dar și câteva restanțe: clădirea Intercontinental aflată în construcție, două imagini din timpul ocupației germane din primul război mondial (aici și aici), o colecție destul de importantă din Bucureștiul anului 1900, o imagine de la retragerea trupelor naziste din capitală în 1944 dar și o fotografie cu panotaje propagandistice comuniste de prin anii ‘60. Mai multe pe muzeuldefotografie.ro

Johnny Raducanu pentru revista Esquire, Bucuresti, iulie 2009

Anastasia Gheorghe fotografiata pentru proiectul "Anastasia" - Bucuresti, octombrie 2009

Fashion pentru revista Elle 11.2009 - Bucuresti, septembrie 2009

Fashion pentru revista Glamour 11.2009 - Glina, septembrie 2009

Fashion pentru revista Glamour 11.2009 - Glina, septembrie 2009

Campanie publicitara AFI Palace - Bucuresti, octombrie 2009

Campanie publicitara AFI Palace - Bucuresti, octombrie 2009

Fashion pentru revista Glamour 10.2009 - Baneasa, august 2009

Fashion pentru revista Bolero 10.2009 - Petrachioaia, septembrie 2009

Johnny Raducanu pe coperta revistei Esquire, Bucuresti, iulie 2009

Slobozia, iunie 2009

more on www.alexgalmeanu.com

Este octombrie asa ca m-am intalnit cu Anastasia. Constat ca sapte ani trec repede. Pentru cei ce au deschis mai tarziu “televizoarele” va repet ca Anastasia vine in studioul meu in fiecare octombrie pentru a realiza un portret. Este vorba de o fotografie pe an iar mai sus vedeti fotografia cu numarul sapte. Scopul este un fel de studiu fotografic, o documentare a trecerii timpului inregistrata cu ajutorul aparatului de fotografiat.

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2003

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2004

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2005

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2006

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2007

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2008

Anastasia Gheorghe, Bucharest 2009

more on www.alexgalmeanu.com

L-am intalint prima data acum mai bine de doua saptamani. L-am intrebat de o carte si m-a injurat cu pofta. Asa e el, daca il intrebi ceva, te injura. Vinde carti in fata casei lui de langa Piata Romana. De fapt nu vinde, mai degraba isi omoara timpul. Face rost de ceva maruntis pentru tigari si sticle ieftine de vin, isi sperie toti clientii si pierde timpul cu te miri cine. Nu sunt sperios din fire, nu ma inspaimanta o injuratura si nici nu fac prea mare caz. Cu tot scandalul pe care il face, pare complet inofensiv. A lasat-o un pic mai moale vazand ca nu plec, dar tot mi-a explicat rastit ca stau de vorba cu un poet. Dan Andrei Negura, poet, scriitor, anticarul din Romana si basca, colonel.

Nu injura oricum ci injura bine. Injura destept intr-un fel. Are o verva debordanta si o meticulozitate pe masura. Imi spune ca ii place sa faca lucurile in ordine, temeinic. Nu am ce sa comentez, injuraturile lui sunt descriptive, au logica, sunt temeinice iar daca treci de unele cuvinte nepotrivite, daca le dezbraci de obscenitati, au o esenta interesanta.

Aseara am mai trecut o data pe acolo, l-am salutat si m-a oprit. Am stat pe scaunul de alaturi, are unul pregatit pentru oaspeti. Mai are ceva prieteni printre multii pierde-vara de la Romana. Cu unii imparte un vin la bidon de plastic, cu altii doar vorbe. Cu mine a vrut sa imparta o bricheta dar nu fumez. M-a pus sa astept, ii ocupa toata atentia un sms la care scria de zor. Nu pentru ca avea mult de scris ci pentru ca se incurca in butoane. Am asteptat. M-am uitat la carti si la el. Este neingrijit si ciufulit, trezit din somn si parca ramas in hainele in care a dormit. Cu unghii scurte si murdare, zbarcit si slab. Cureaua ii este stransa pe niste blugi prea largi si soiosi si poarta o incaltaminte sport, chinezarii de prin anii nouazeci. Cartile sunt multe, asezate in lazi de fructe dupa criterii greu de descifrat. Casa este frumoasa, cu doua etaje si arcade iar curtea relativ mica are rol de depozit. Ce e de vanzare este afara, inauntru sunt volume nesortate, un fel de debara a anticariatului. Banuiesc ca isi vinde propriile carti, are multe, sunt o mie.

Inca nu s-a oprit, a gresit ceva si sterge, o ia aproape de la capat cu sms-ul ala, degetele lui par prea groase pentru tastatura meschina. Dupa un timp, asa din prima, m-a intrebat care sunt ultimile doua cifre ale numarului meu de telefon. Saizeci si unu ii zic dar constat ca e nemultumit, cauta un noua zeci si sase. L-am intrebat la ce-i trebuie. Mi-a spus ca sunt tampit si a omis sa imi raspunda.

Dupa o introducere plictisitoare de care pare ca vrea sa scape cat mai repede, imi vede aparatul de fotografiat. “Esti paparazzi, nu?” Ii raspund cu un nu accentuat si ii spun ca sunt fotograf. “Aha, pai arata-mi fotografiile din aparat si iti spun eu de care esti. Ai curaj?” Aveam cateva cadre trase cu minute in urma. Nimic cu adevarat special. Obisnuiesc sa fotografiez tot felul de trasnai. De cele mai multe ori banalitati. L-am lasat sa se uite mai mult ca sa ii intru in joc. Mi-a zis sa tac, stie el mai bine. A vazut una, a vazut doua. A dat inainte si inapoi. M-a privit destul de critic dar mi-a spus ca am ceva imagini acolo. Cateva ii plac, pare ca nu sunt asa fraier. Lucrurile ii veneau oarecum manusa, nu a putut rata ocazia de a face un pic pe desteptul. Este poet sau scriitor… sau colonel. Oscileaza destul de des intre diversele personalitati dar este artist la urma urmei. Un om al cuvintelor ce nu poate rata o asa ocazie si incepe sa gaseasca titluri relevante pentru ce vede pe ecran. “Uratul in oglinda acvatica” o potriveste pentru o casa ce se reflecta intr-o baltoaca, “Fiinta vie legata in fier” pentru o scoarta de copac prinsa intr-un gard, “Balamuc postcomunism” pentru o imagine din Piata Victoriei. M-a certat ca nu-mi notez, mi-a dat foaie si pix pentru ca nu aveam. A rupt o carte aflata la indemana asa ca le-am notat. Gaseste un cadru cu un porumbel storcit pe asfalt si ramane fara cuvinte. Mi-a spus ca nu ii poate da un titlu pentru ca trebuie sa ii faca o intreaga poezie, numai sa isi intre in stare. Imi da aparatul si mimeaza un fel de transa creativa, ia o gura de vin… mai ia una si… schimba subiectul.

Vrea sa isi aprinda noua tigara, imi cere un foc dar n-am, pana la urma se descurca singur. Il fotografiez in timp ce o aprinde. Vede si ma asteapta sa termin, a pastrat flacara de parca ar fi fost pregatit sa aprinda tot pachetul. I-am dat sa vada, nu a zis nimic. Apoi i-a venit o idee, sa imi faca si el poze. Ii dau aparatul si il las sa se joace. Era suficient de baut si suficient de intuneric afara incat sa nu fie in stare sa faca nici o imagine clara. Mi-a spus ca e aparatul de vina, ca el stie si ca are unul mai mic si mai bun care face mai multe, inclusiv fotografii in infrarosu. M-a spus sa astept doua minute. Nu a fost doua ci vreo zece dar s-a intors cu aparat cu tot si a inceput sa ma pozeze. Si de aici si de acolo si din spate si din fata, mai departe, mai aproape. Avea o gratie interesanta, statea oarecum pe vine, nici prea sus nici prea jos si se legana apatic. I-am mai facut si eu o fotografie. A fost amuzant si a durat ceva, pret de vreo cinsprezece blitzuri. Mandru, mi-a aratat rezultatul. Da, erau clare. Blitz-ul acela inestetic si-a facut treaba, se vedea ceva. Incepe cu ultima si deruleaza spre prima, trece de mine si ajunge la altii. Avea cardul plin cu 300 de poze. Arabul din colt la care ia masa, “arabul asta asta e un mafiot”, asistenta lui, niste gunoieri, ceva femei necunoscute, “asteia i-am facut o ora poze si apoi o ora am tinut-o in pat” si “iubita lui”, o politista de la circulatie, frumoasa ce-i drept, imbracata intr-o uniforma impecabila numai buna pentru clasicele fantezii erotice pe care poetul nostru le afiseaza din plin. “Ei, ce zici?” ma intreaba vrand parca sa-i laud aparatul dar si performantele fotografice. Ii zic ca e bine, probabil cu gandul la politista, chiar bine. “Aparatul tau e mai bun”, completeaza el, “dar nu stii sa il folosesti, de unde il ai?” I-am spus ca l-am cumparat singur si ca inca invat. “Asa sa faci!”, mi-a spus aproape in acelasi timp in care imi promitea ca imi va face expozitie la el pe gard si ma va introduce in cercuri inalte, are prieteni chiar si la Paris.

Pare ca sta singur in casa. Are anticariatul ambulant de “o mie de ani”. Zice ca mai are patru copii si doi nepoti si mai vrea inca sapte sau zece daca sa poate. Nu stiu daca e adevarat, pare singur si neingrijit. Nevasta nu mai are sigur, nici inel pe deget. Nu l-am intrebat de asta, se vedea ca nu exista nici o femeie prin preajma. Are 57 de ani, poate prea tanar pentru nepoti. Mi-a spus ca s-a “futut” devreme si d-aia. Stau pe scaunul ala de o ora. A trecut timpul repede, nu am realizat ca este incomod. Vantul incepe sa bata prin cartile asezate intr-o ordine haotica in aproape toata curtea. Cred ca sta sa ploua. Mirosul imi aduce aminte de tata, de cele peste trezeci si cinci de mii de carti pe care le avea. Cartile vechi au un anumit parfum. Praf cu hartie veche, praf intre pagini, este un miros aparte. In timp ce mie imi zburau gandurile iar poetului nostru privirea pe fotografiile ce tocmai le facuse, ne deranjeaza un client. Vroia nu stiu ce carte, o cronica. Poetul ii spune ca o are dar nu inainte de a-l injura un pic, deranjeaza doi artisti, aratand si spre mine. Nici clientul nu era hotarat ca vrea sa cumpere dar nici poetul nu parea ca vrea sa ii vanda ceva. Totul se termina, previzibil si amuzant pentru mine, cu un potop de injuraturi intrecut numai de un scurt episod anterior, cu unul altul de nu adusese tigarile de ieri.

Ma invita sa schimbam contactele. Ii dau numarul de telefon raspuzandu-i in acelasi timp si unui intreg interogatoriu. “Ai copii, esti casatorit, ai casa ta?”, intreba curios mosul. Cred ca trecea incet incet la personalitatea de colonel. Nu inainte insa de a-mi explica etimologica cuvantului “muie”, “inseamna fata, figura, in tiganeste, de aici pana in Spania”. Poetul, scriitorul si anticarul sunt brusc eclipsati de colonel. Nu stiu daca are vreo treaba cu armata dar nici nu stau sa ma conving, e frumoasa povestea si prefer sa o las sa curga asa. Imi spune ca acum stie tot, are toate informatiile. Daca fac ceva necurat, “puscarie scrie pe numele tau”. Ma arat usor inspaimantat ca sa ii fac jocul. Imi spune ca are camere video peste tot. El sta la parter si la etaj este SRI-ul. Are in primire toata Piata Romana, imi arata cu degetul unde maine se vor face tranzactii cu droguri, asa i-au spus informatorii. Pare ca ma racoleaza, imi da un nume de cod: “Fotoalec”, nu stiu ce smecherie in spaniola. Se ia cu vorba si uita codul cu totul. Ma pune “Alex Foto” in telefon. Vine randul meu, il intreb si eu diverse lucruri doar asa de dragul echilibrului. Nu imi raspunde mai nimic, decat ca e nepotul Brancovencei ce a construit casa. Numarul lui de telefon este simplu, o “revolutie din secolul nouasprezece pentru primele doua cifre, ziua craciunului pentru urmatoarele doua si anul in care a fugit Pacepa pentru ultimele”.

Simt intr-un fel ca ma foloseste. Isi omoara timpul cu mine. Are nevoie de companie, o companie de orice fel. Am timp si este in regula. Si eu ma folosesc de el. Ii spun ca daca tot este poet sau scriitor, vreau sa cumpar o carte dar una scrisa de el. Pare incurcat, asa cum banuiam. Zice ca are poeme si le vinde dar sunt in capul lui. Cinci lei bucata, ii zic sa imi zica de vreo zece lei dar iar schimba subiectul. Imi spune ca el singur a format doi regizori mari. Din cartile lui au citit. Veneau aici ca la batranul sef de trib. Am intrebat cum ii cheama, mi-a spus ca sunt plecati in Spania si a schimbat subiectul iar.

Am stat o ora si ceva. A trecut repede timpul dar cu un oarece folos. Poetul, scriitorul, anticarul si colonelul sunt fiecare in parte amuzanti. Am facut si doua poze bune. Ma ridic si ii spun ca plec dar vrea sa mai stau. Ii repet ca trebuie sa plec dar poate mai vin candva. Nu de alta dar expozitia pe gard pare o idee interesanta. Vazand ca nu poate sa ma tina, imi zice “pleaca!” in chip de ultimul cuvant. Altfel spus, sa para ca el, colonelul, m-a lasat sa plec. Nu merge asa cand vreau eu ci doar atunci cand vine ordinul. Mai imi spune o chestie, imi da un sfat: “Mai bine sa te ia lumea de nebun decat de prost, auzi?”. Nu pare doar un sfat din cele gratuite de fiecare zi. Este verificat, Poetul, scriitorul, anticarul si colonelul sunt nebuni, dar prosti nu sunt.