People from Uber

Am fost intrebat de multe ori daca fotografiez si oameni mai putin familiarizati cu aparatul de foto. Raspunsul meu a fost evident afirmativ si sunt in masura sa vin cu o dovada concreta. La invitatia Uber, mi-am petrecut 6 zile cu soferii afiliati, fotografiind pe 10 dintre ei. Totul s-a transformat intr-un proiect care mi-a devenit foarte drag si pe care imi face placere sa vi-l prezint. Probabil stiti ca soferii de Uber au si alte ocupatii sau pasiuni, iar asta a fost si tema fotografica, sa ii descopar pe acesti oameni cat mai departe de masini si soferie, dar cat mai aproape de preocuparile lor personale.

Evident, pe parcursul realizarii celor 10 imagini, am aflat tot atatea povesti de viata care m-au impresionat. Oamenii acestia sunt cat se poate de diferiti, cu probleme si bucurii dintre cele mai diverse, ghidati dupa sisteme variate de valori, dar foarte sociabili. S-a conturat o idee interesanta, cu totii au fost de acord ca pe langa componenta financiara, Uber are si un alt mare avantaj, interactiunea umana, sansa asta de socializare.

Proiectul a fost expus la Carturesti – Lipscani in luna mai, acum este de vazut la  galeria F64, iar in august va fi expus in Cluj.

Laurentiu Birneata, 29, former professional boxer, student & Uber driver.
Gabriel Anghel, 28, theology teacher & Uber driver.
Florin Belita, 36, shoemaker & Uber driver.
Irina Cristea, 24, salesman & Uber driver.
Petrut Toea, 22, amateur musician & Uber driver.
Adrian Liviu Radu, 48, exotic animal trainer & Uber driver.
Irina Cristea, 24, salesman, Mihaela Cristea, 53, nail artist, daughter and mother, both Uber drivers.
Andrei Guset, 39, diving instructor & Uber driver.
Lucian Gabriel Marin, 27, sound & lighting technician & Uber driver.
Stefan Macovschi, 32, construction engineer & Uber driver.