Am descoperit ceea ce pot numi o micuta comoara, am gasit cateva fotografii facute de un cetatean american in Bucurestiul anului 1964. Fotografiile se prezinta sub forma unor diapozitive stereografice, lucru cu atat mai interesant. Nu par facute de un profesionist dar puse cap la cap imaginile se transforma intr-un reportaj de calitate.
Slide-urile vin cu insemnarile personale ale autorului. Sunt scurte si la obiect dar compun foarte bine atmosfera generala. Nu reusesc sa identific scopul vizitei in Romania, numele sau ocupatia “fotografului” dar americani in Bucuresti in anul 1964 nu cred ca se gaseau pe toate drumurile. Cert este ca omul nostru s-a plimbat prin centru cu o camera stereografica si a fotografiat diverse scene, pastrand o obiectivitate interesanta.
In total sunt 28 de imagini dar le-am selectat doar pe cele mai importante. Pentru ca sunt stereo, imaginile pot fi vizualizate tridimensional cu ajutorul unor aparate speciale. Nu este cazul nostru, pe internet trebuie sa ne limitam la 2D.
Fotografiile sunt facute in septembrie, asa cum citim intr-una din insemnari. In mai toate imaginile se observa steagurile nationale asezate ca de sarbatoare. Este vorba de o vizita oficiala a presedintelui imparatului Etiopiei ce se desfasura in paralel, o sa descoperim lucrul acesta un pic mai tarziu. Bucurestiul arata interesant, fara cabluri, trafic sau reclame. Oameni sunt imbracati elegant, considerand criterile actuale si par destul de optimisti. Imaginea de mai sus este realizata in Piata Universitatii in statia de autobuz din zona statuilor. Autorul noteaza: “Buses are a popular form of transportation”. Se pare ca aparitia fotografului nu impresioneaza pe nimeni. Doar doua persoane il privesc prin parbrizul autobuzului din prim-plan.
Continuam cu Piata Universitatii dintr-un unghi opus. Autorul spune: ” University Bucharest – 43 faculties and higher institutes – 250 elementary & secundary schools”. Nu stiu cat de reale sunt cifrele, probabil ca sunt la nivel de oras, dar e de remarcat interesul pentru acest gen de informatii. Trebuie sa observam inca o data ca nu exista trafic rutier, nu sunt cabluri sau reclame si nici indicatoare rutiere grosolane asemanatoare celor instalate in zilele noastre. Parca si iarba e mai verde.
Ramanem in zona dar ne intoarcem un pic spre dreapta catre Biserica Rusa. Nu pot sa nu repet, parcarea este goala, orasul este aerisit si luminos. Blocul de pe stanga a cazut la cutremurul din 1977. Este locul in care a murit actorul Toma Caragiu.
Parasim Piata Universitatii si ne indreptam spre Sala Dalles. Fotografia este deosebit de interesanta, bucurestenii sunt eleganti ca in zi de sarbatoare. Autorul relateaza: ” Streets crouded night & day – people strolling”
Mergem un pic mai sus, spre Piata Romana. Fotograful revine cu o remarca generala: “Population of Bucharest 1300000 – economic art & cultural centre”
Intorcand camera spre dreapta, americanul descopera ca: “There is a sustained effort by citizens to develop city and increase public confort”. Eu inteleg ca personajul cu matura nu este un angajat al salubritatii ci un simplu cetatean ce curata strada. Probabil este o situatie scoasa din context, imi este greu sa cred ca bucurestenii matura asa, din proprie initiativa. Fotografia imi place, are valente artistice. Poate fi oricand o buna imagine de coperta. Detaliile sunt si ele interesante.
Autorul traverseaza si indreapta camera spre hotelul unde a fost cazat. Pe diapozitiv este notat: “Ambasador Hotel Bucharest – Arrived 3 PM sept. 25 from Warsaw via Budapest”. Interesante sunt masinile parcate in fata hotelului. Intodeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu ele, cum de nu mai exista nici una.
Fotograful profita de ocazie si realizeaza o imagine de la una din ferestrele hotelului Ambasador, din camera unde este cazat. Noteaza imaginea ca fiind un: “View from 11th floor. Ambassador Hotel – Bucharest”
“Lunch on terrace of Lido Hotel – Tuesday Sept 29/64”
Peste drum de Lido, americanul vede un chiosc de ziare. Noteaza imaginea intr-un mod firesc: “Magazine store – Bucharest”. Printre titluri gasim revista Flacara dar si un manual de Evidenta Contabila.
Omul nostru mai merge un pic si observa o scena ineresanta. In parcarea din fata sediului Oficiului National de Turism este parcat un Jaguar ce nu ii lasa indiferenti pe barbatii din zona. Noteaza pe slide: “Curious Romanians examing Jaguar from N.Y. State”. Intrebarea este evidenta, ce cauta un Jaguar in Bucuresti in 1964? Cu atat mai mult unul inscris in New York? Sunt nu mai putin de 16 oameni in jurul automobilului, asta da curiozitate.
Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti. “Borcanul” politistului este de-a dreptul amuzant. Diapozitivul este notat: “Policeman’s depot. – Bucharest”
Fotograful paraseste centrul si fotografiaza Arcul de Triumf, cu punct de statie aproape de Piata Scanteii. Comentariile despre trafic sunt de prisos.
Urmatoarele cadre devin foarte interesante. Ne dau o idee despre motivul vizitei in Bucuresti si poate despre ocupatia personajului nostru. Sigur, pot sa lansez cateva teorii conspirative dar nu am informatii sa le sustin. Probabil ca lucrurile se pot interpreta in multe feluri.
Aeroportul este Baneasa iar personajele de la scara avionului sunt evrei ce parasesc Romania pentru Israel. Nota explicativa ce insoteste imaginea spune: “Rumanian Jews leave Bucharest for Israel”
Fotograful noteaza: “Relatives of jews leaving for Israel”. Pe cladire in fundal sunt arborate steagurile Romaniei si Etiopiei alaturi de o inscriptie alb pe albastru “Traiasca prietenia dintre poporul roman si poporul etiopian!”. Se pare ca oficialitatile etiopiene sunt in vizita in oras, fara nici o legatura cu evreii ce pleaca sau cu fotografiile de fata.
Ultima fotografie este notata sec: “Guide – Rumania”
Sigur, se nasc intrebari. Ultimile trei imagini pot spune multe. Avand in vedere dificultatea cu care se putea pleca din Romania, operatiunea pare un eveniment important. Evreii plecau in cazul de fata intr-un mod oficial, cu stirea autoritatilor si cu o aeronava Tarom. Nu cred ca plecarea asta a fost o manifestare publica, nu cred ca era la indemana sa te afli acolo cu atat mai mult sa si fotografiezi. Fotograful se afla dupa gardul de protectie atunci cand fotografiaza rudele, practic este in incinta aeroportului ceea ce ii ofera un statut special. Putem presupune ca a plecat cu aceeasi cursa dar si-a permis sa ramana in urma avand ocazia sa ii fotografieze din departare si pe cei ce pleaca. Logica spune ca poate fi unul din organizatorii acestei plecari sau un om apropiat acestora. Sunt curios sa aflu cine este ghidul?
UPDATE! Cativa vizitatori (thx Ady, Surge) au observat o asemanare intriganta intre personajul numit “ghidul” pe insemnarile de pe fotografii si Henry Kissinger, celebrul secretar de stat american din mandatul presedintilor Ford si Nixon. Implicatiile ar fi extraordinare. Mai multe detalii aici.
UPDATE 2! Pentru o imagine obiectiva sau doar de dragul comparatiei, cred ca merita sa analizati si alte cateva imagini realizate in capitala. De data asta din 1986. Mai multe detalii aici.
UPDATE3! Povestea a ajuns si in ziarul Cotidianul.
Sunt foarte curios de cum se vad in realitate imaginile 3D.
Spunea cineva mai sus despre un album al bucurestiului scos in aceeasi perioada.
Cred ca se referea la Institutul Proiect 1968
http://cearny.rgc.ro/archive/object4d/bucuresti%20(institutul%20proiect%20bucuresti,%201968).pdf
O seara placuta!
No comment…
Foarte interesant, mai ales pentru cei ca mine care isi amintesc orasul asa cum era atunci. Cred ca era perioada expozitiei de “grafica americana” la Sala Dalles, unde au fost expuse de fapt cele mai recente opere de pop-art iar Romania se deschidea spre Occident (de unde si permisiunea emigrarii). Ar fi interesant daca ne-ai da si perechile acestor fotografii fiindca imaginile stereo pot fi vazute in 3D chiar aici, daca sunt juxtapuse (privite inscrucisat sau paralel cu ochiul liber) sau pot fi transpuse in anaglife si vazute cu ochelari rosu/cyan.
Salutari prietenesti Bucurestiului studentiei mele!
Cu aceste imagini m-ati “lovit” direct in inima!
Farmecul Bucurestiului de altädatä este inegalabil! Cum zice un cintec: Bucuresti,Bucuresti, fratele meu esti!
Desi sint timisorean ,nu pot uita frumosii ani ai studentiei mele in Bucuresti (1980-1984). Am fäcut abstractie atunci de toate celelalte greutäti si probleme si m-am concentrat asupra Bucurestiului vechi. Am avut si norocul sä cunosc si sä trec zilnic pe vestita Stradä a Sapientei! Inainte de a fi rasä de pe fata pamintului.
Va multumesc mult pentru aceste imagini!
Calde salutäri din Austria!
Cu stima,
Mag. phil. Virgil Gradinaru
misto jaguarul. oare al cui era? dar intrebarea asta mi-as pune-o si azi.
Interesante aceste fotografii deoarece scot in evidenta un Bucuresti mai curat, ordonat. Are o frumusete a sa aproape indescriptibila.
Salut ! mi se pare incredibil ce poti gasi uneori ! asa ca m-am intrebat unde ai reusit sa le gasesti? ar trebui duse si pe la muzeul de istorie sincer ! am vazut acum ceva timp o expozitie pe tema comunismului in timpul lui Ceausescu si s-ar fi potrivit de minune !
Ai putea sa pui undeva pe net imaginile stereo, în perechi? Exista metode de a fi vazute în 3D chiar si pe monitor, cu ochiul liber sau cu anumite aparate.
Scuze pentru semnele de întrebare din mesajul precedent. Aparent blog-ul tau nu stie de caciulite pe a si virgulite sub s. Ar fi o idee buna sa vezi de ce.
Chiar o comoara. Erau simpatici americanii pe-atunci dar si mai simpatici era Bucurestiul si guvernele noastre pana in ’72.
In prezent traiesc in Canada, dar sunt nascut in Bucuresti si Bucurestiul copilariei mele (anii ’60) mi-a ramas si imi va ramane in suflet pentru tot restul vietii. Pana in ziua de azi imi aduc aminte de vizita lui Haile Selassie in Bucuresti, aveam deci vreo 7 ani, eram cu tatal meu si mi l-a aratat trecand cu masina oficiala prin Piata Victoriei, am retinut ca era un batranel mic si firav. Nu mai tineam minte ca pe bdul Balcesu inca mai era linie de tramvai si in anii ’60. De multe ori mergeam cu troleibuzul 81 pana la aeroportul Baneasa si ne uitam la avioane, eram fascinat de ele. Da, Bucurestiul anilor 60 a avut un farmec si o eleganta ce nu a rezistat dupa ’70 cand a inceput sa se aglomereze si murdareasca. La cel de atunci, daca ar fi posibil, m-as intoarce oricand; la cel de acum, niciodata…
Salutari prietenesti din indepartatul Calgary!
Aurel Stanca
Mi-a placut foarte mult sa vad Bucuresti in aaceasi ani. Am fost studenta la ASE din1975 la 1978, as vrea sa am veste despre fostele colegi mei. Eu sint din Peru si mi-e foarte dor de la ei. ( nu stiu daca am-scris corect). e-mail meu este beltran1231@yahoo.com Multumesc.
Un oras impresionant la vremea aceea, lasat prada comunistilor, tiganilor si bisnitarilor. Sincer, asemenea imagini ma tulbura…
Nu pot privi inapoi si nu pot aprecia naturaletea si simplitatea pozelor cand ma gandesc ce rusine imi este sa spun ca sunt roman sau bucurestean.
Nu ma astept sa-mi inteleaga cineva revolta, ne tratam orasul la fel cum ne tratam intre noi.
Mi-au dat lacrimile. Acestea sint exact imaginile care le am din copilarie (fiind nascut in ’60 in Bucuresti-pe Sos.Giurgiului) si locuind acolo pina in 1982. Mergeam cu tramvaiul 12 la Liceul de Muzica Nr.1 (de linga Parcul Libertatii). Ce vremuri, si ce Bucuresti splendid am avut, si in ce hal a ajuns in ultimele decenii.
Diferenta intre Bucurestiul de astazi si cel de atunci tine de cateva coordonate.
In primul rand, comunistii nu apucasera inca sa aduca cu forta 1 milion de oameni direct de la coada vacii la bloc. Pana atunci orasul se extinsese in mod organic, desi extrem de rapid fata de alte metropole europene, si reusise intrucatva sa stratifice lucrurile ca in oricare alta mare metropola: orasenii in centru, taranii, mitocanii si mahalagii la periferie. Chiar si acestia din urma venisera de bunavoie la oras, si incercau sa se adapteze acestuia, nu sa il adapteze pe el la stilul lor de viata.
Ca sa-ti faci o idee, intre 48 si 66 orasul a crescut cu 320.000 de oameni, iar intre 66 si 77, deci in doar 10 ani, a crescut cu 440.000 de oameni (32%!). Toti adusi de la tara, cu apucaturile specifice. Tiganimea (nu ma refer doar la romi ci la mentalitate) a fost mutata in casele vechi boieresti din centru, au inceput interventiile masive asupra centrului vechi…
Eram prea mic pe vremea aia, dar stiu ca ’77 a fost anul de cotitura in foarte rau pentru Bucuresti. A fost ceasul ala rau care a distrus iremediabil sufletul orasului, suflet neregasit nici azi, cand la carma lui se afla de ani buni tot felul de venetici total neinteresati de aceasta fiinta odinioara vie.
In al doilea rand, anii ’60-70 au fost anii in care Romania comunista a trait pe credit, in care ‘se gaseau de toate’ (nu pentru ca am fi produs noi ceva, ci pentru ca cheltuiam la fel cum au facut apoi ungurii, cehii, nemtii si bulgarii, pentru consum), anii in care parintii nostri au trait vreme de 10-15 ani o viata mult mai dulce decat ce au fost nevoiti sa indure dupa ’78. Relaxarea aia de pe fetele oamenilor spune totul.
Apoi a venit criza economica mondiala din acea vreme, Ceausescu s-a speriat, a vrut sa ramburseze intr-un timp record relativ mica datorie acumulata, si in acest proces a violat sistematic tot ce mai ramasese intreg la minte sau la suflet in Romania, ducandu-ne intr-o foamete generalizata, atat materiala cat si culturala sau spirituala.
Restul se stie. Superbe pozele, ar trebui ca zecile de romani care au astfel de imagini sa le scoata la scanat si sa le puna online. Eu unul asta o sa incerc sa fac :)
Minunate imagini si tot atit de placute comentariile; placute, lipsite de colera romaneaaca. Si eu traiesc in Canada, dar Romania tot patria mea va ramane. Am avut o tinerete decenta si m-am bucurat de frumusetea tarii, de caldura umeneasca, ospitalitatea si cultura poporului roman, bine punctate de american si in comentariile de mai sus. Cind am plecat din tara (88), raspunzind la o anume intrebare a Consului canadian in Austria…am adaugat : fereasca Dzeu pe poporul roman sa regrete vreodata acele vremuri. Blestemata premonitie.
Frumoase poze ale acele vremuri, mi-ar fi placut sa le traiesc si eu. Am fost de citeva ori in Bucuresti dar nu l-am vazut niciodata asa.Multumesc tie si fotografului ce mi-au schimbat opinia despre Bucuresti.
Seara buna tuturor!
Ce imagini placute! Cum a fost si cum a ajuns Bucurestiul. Chiar daca sunt departe inca ma impresioneaza asa imagini din orasul in care m-am nascut.
Felicitari pentru montajul facut.
Numai bine din Montreal!
Intr-adevar, unul din cele mai interesante articole citite in ultima vreme…
Draga Alex,
M-ai topit! M-am nascut exact in ’64, in Bucuresti.
Troleibuzul 84 era ala cu care ajungeam in Piata Universitatii in 20 de minute! Avea capatul exact in Drumul Taberei, il vedeam din bloc, iar dincolo de straduta unde intorcea incepea campul cu case si flori. Vara eram o multime de copii – cartierul muncitoresc avea multi copii de varste apropiate – care plecam la cules de musetel printre case. Sau la furat trandafiri. Era inca aer curat si liniste. Oameni limpezi la cap. Si inca pastrand inocenta si disponibilitate pentru a se ajuta unii pe altii. Inca nu incepuse manifestarea spiritului de competitie, inteleles gresit deseori ca spirit de haita…
Multumesc pentru dulci amintiri din copilarie… :)
@Mirtha Beltran(Lastra)
O inima mare, plina de dragoste, pentru tine, pentru Peru. Am fost in final de 2008 acolo (la voi). “Me muero” de dooooor!
In 1964 aveam doar 5 ani dar imi amintesc perfect copilaria mea. M-am nascut in Bucuresti in 1959 si traiesc de 50 de ani in acelasi loc, langa Calea Mosilor si Bucur Obor, si toate transformarile Bucurestiului s-au petrecut sub ochii mei. Am calatorit foarte putin, dar imi dau seama cum era Bucurestiul inainte si cum este acum…Pozele sunt extraordinare, chiar transmit parfumul acelor vremuri… Printre cei care conduc rudele la Aeroportul Baneasa se poate sa fi fost si parintii mei, uluitor…. Multumim pentru difuzarea acestor fotografii monument ! Eu, una, de cand ma stiu, incerc sa-mi infrumusetaz curtea si mentin curatenia trotuarului din fata casei cel putin saptamanal, cu matura in mana, dar degeaba, oamenii arunca tot felul de gunoaie peste tot, vesnic e murdara strada, peste tot e murdar, nu-mi place mai nimic in jurul meu, dar nu pot face nimic….si nici optimista pentru viitor parca nu mai pot sa fiu…Sa auzim de bine…
In cartierul Obor, in 1938, tatal meu a fost al doilea cetatean din Bucuresti posesor al unui automobil Dodge, cred ca am o poza undeva, dar destul de deteriorata, ( voi incerca sa o scanez ), in 1960, cand eu aveam doar 1 an, eram singura familie de pe strada ce poseda un Moskwich, rusesc, si nu aveam probleme cu parcarea in fata casei….Acum, de multe ori, nesimtitii ce poseda masini si permise de conducere ma blocheaza in curte, parcheaza pe zona de 3m de acces, nu pot nici iesi cu masina din curte, nici nu se poate intra de catre un musafir…desi exista afis, se vad portile de acces, bordura coborata…
Felicitari pentru poze, multumim pentru acest remember….
Imaginile sunt o mina de aur…o pagina dintr-un Bucuresti altadata primitor si cald. Nu asa cum il stiu eu azi, metlaic si rece.
Foarte curat mai era pe vremea aia si oamenii foarte eleganti. Mi-ar fi placut sa traiesc intr-un oras aerisit ca Bucurestiul din poze dar in anul 2009…
Da! Aceste imagini ar trebui sa fie un imbold pentru bucurestenii de astazi. Este minunat sa observi cum in acele vremuri eram pe picior de egalitate cu orice alta capitala europeana a anilor `60. Parca le si asteptam, astfel de mostre ale calitatii…Aceste fotografii mi se par extrem de interesante, ele redau farmecul, finetea si un anumit suflu idilic de odinioara al acestui oras.
Am avut ocazia sa vizionez si imagini ale Bucurestiului din anii `20-`30 si am ramas surprins de mirajul acelor fotografii rarisime ce mi s-au intiparit in minte! M-a surprins faptul ca se lasa loc unui concept urbanistic bine pus la punct dar se alocau si multe arii spatiului verde, naturii si parcurilor ceea ce este un element esential pentru o metropola!
Desi nu am implinit inca 40 de ani dar sunt plecat din Bucuresti de peste 20 de ani, mereu cand cineva ma intreaba de unde provin, am un raspuns unic : Bucuresti !
Salutari calde din Bavaria superioara – Germania
[…]Imaginile sunt foarte interesante, in special prin contrastul cu ceea ce se intampla astazi in Bucuresti. Este un oras pe care il distrugem, unii prin nesimtire, iar altii prin ignorarea nesimtirii.[…]
Uimitor..
In acele vremuri poate pareau niste banale poze.. insa azi, anul 2009, atat pentru dvs. cei care v-ati exprimat mai sus admiratia, cat si pentru noi, cei mai tineri, reprezinta o extraordinara panorarma asupra farmecului adevaratei capitale, a micului Paris…
Eu sunt nascut in ’86, n-am avut norocul sa vad vreodata in realitate acel Bucuresti magic de care va aduceti aminte, insa nu pot decat sa incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost o plimbare linistita pe Magheru, printre oameni de calitate, oameni veseli, amabili…
Insa revin la realitate, in fiecare dimineata la volan in drum spre serviciu, trafic haotic, claxoane, “cuvinte dulci”, oameni stresati care isi exteriorizeaza la maxim frustrarea in public…
Din pacate, acesta este prezentul… nu avem de ales, trebuie sa-l acceptam.
Cu putina bunavointa sa incercam sa-l schimbam.. dar oare vom reusi vreodata??
Din pacate In anii 1960, Bucurestiul avea un aspect civilizat, curat si
oamenii erau mai rafistolati. Acum 6 ani cind am fost ultima oara in Bucuresti, unde mi-am petrecut 35 de zile cu niste treburi personale,
am plecat tulburata de calitatea oamenilor, de felul cum vorbesc,
o limba romaneasca complet diferita de ceeace am invatat noi. Traficul
ingrozitor, cu masini parcate pe trottoir, lumea vorbeste tare pe strada, scuipa si uite asa, nu-ti vine sa mai mergi acolo si preferi sa ramai cu
imaginea acelui Bucuresti in care ai trait cu zeci de ani in urma.
Frumoase fotografii, care te nostalgiaza.
Super tari pozele :)
Intr-adevar, pozele sunt tulburatoare ! Este incredibil ce transformare a suferit orasul . Am mai vazut poze cu “vechiul” Bucuresti, dar atat de impresionante ca acestea nu-mi amintesc . Toate pozele inspira o calitate coplesitoare a oamenilor, a romanilor ; o calitate pe care,din pacate generatiile ce-au urmat au pierdut-o in amintiri si poze … . Cu siguranta, pozele releva seninatatea oamenilor care traiau acele timpuri,dar, mai presus de toate exprima demnitatea oamenilor de atunci ! Printre cei ce luau masa la hotel Lido probabil se numara medici, ingineri, profesori … spre deosebire de aceste vremuri,in care bogatia materiala a luat locul celei cu adevarat importanta , cea culturala si spirituala !
Devine tot mai evident ceea ce am pierdut noi, cei mai tineri … .
DA, o atmosfera magica !
Ar trebui sa ne gandim cu totii ca atunci cand refuzam sau ezitam sa facem o poza defapt rapim posibilitatea oamenilor din viitor sa “retraiasca” acele clipe doar pentru faptul ca noi le consideram firesti sau poate doar banale … .
E posibil ca o poza “banala” pentru mine sa trezeasca peste ani emotii nebanuite in … tine !?
Nascut in 44 in Bucuresti am trait pina la 25 ani. Scoala Germana, Politehnica si serviciu militar (6 luni) la Bacau. Imaginile m-au tulburat reviatalizind amintiri de nesters ale copilariei si studentiei .
Este intr-adevar dureros sa constati cum se deterioreaza acest frumos si istoric oras in zilele de azi. Lipsesc banii si initiativele de a salva imaginea capitalei. Nu am mai fost acolo de 4 ani dar urmaresc aici la Hamburg posturile de TV Romanesti si adevarul este ca cresterea supraproportionala a traficului rutier nu este suportat de infrastrucutura strazilor (in parte medievale). Pe de alta parte nu trebuie trecuta cu vederea ca aglomeratia de autoturizme (visul copilariei noastre) dovedeste cresterea in bunastare a populatiei. Nu súnt nici arhitect si nici nu ma pricep la sistematzarea urbana, dar sint convins ca este stringenta nevoie de solutii, chiar costisitoare.
Pozele ne trezesc nostalgia, dar idealizarea trecutului e rezultatul memoriei selective, ce retine numai frumosul. Sa nu idealizam deci nici Bucurestiul anilor ’60. Adevarat, viata era mult mai putin stresanta (atita timp cit linia oficiala nu era calcata), dar toti isi doreau o masina, obiect care acum, cind foarte multi il au, a ajuns sa ii terorizeze. Sa nu pretindem nici ca Bucurestiul ar fi rivalizat cu orcare alta capitala europeana, iar dupa infatisare cliantii restaurantului Lido nu par de loc localnici. Nici atunci, ca si acum, nu orcine isi putea permite luxul unui astfel de restaurant. Orcum, Bucurestiul ramine orasul meu iubit. Chiar si azi, zbircit cum e.
bucurestiul arata la fel.
Sigur ca nu era circulatie, cine avea “masina mica” (autoturism) in 1964?
Chiar si cei care aveau bani sa cumpere o masina, erau obligati sa tina suma totala la CEC timp de 6 luni inainte de a se inscrie pe lista si sa astepte alte 6-12 luni in functie de marca pentru a obtine o masina care costa vreo 37.000 lei (Trabant cu 2 cilindri) sau 70.000 lei (Fiat 1300), iar un salariu de inginer stagiar era vreo 1060 de lei “in mana”pe luna in 1967.
Pentru a aduna suma necesara trebuia sa ai “venituri ilicite” din bacsisuri, de exemplu “plicuri” pe care le primeau doctorii ca sa trateze mai atent pacientii in cadrul asistentei medicale “gratuite”, sau lucrand seara, dupa orele de sevici, ca din “leafa de baza” ar fi durat o vesnicie sa pui la o parte bani se masina.
Amintirile sant nostalgice, dar observa cineva aglomeratia din statia de autobuz, cand uneori calatoream pe scara, si nu toti apucau sa se urce in primul autobuz, tramvai sau trolebuz care venea dupa o asteptare destul de lunga?
Eu am fost in vizita Septembrie 2007, dupa o absenta de 30 de ani, si mi-a placut sa vad ca transportul in comun e foarte comod, curat si modern.
E drept ca mai sant multe de facut, abundenta de autoturisme necesita mai multe sosele, locuri de parcare, garaje, dar de ce nu vede cineva si progresul, nu numai problemele create de belsugul si varietatea bunurilor accesibile popuatiei, despre care nici nu stiam ca exista in 1964?
Eu n-am vazut cum arata o banana pana prin 1977, iar la carne, portocale si grepuri stateam la cozi interminabile cand “se dadeau”, de umba gluma ca strainii intreaba “de ce se dau, ce , voi nu aveti bani sa cumparati?”
In ’64 mai aveam cativa ani pana sa ma nasc. Nu multi. Chiar si-asa, “decretel” fiind, imi aduc aminte de frumusetea Bucurestiului de prin anii 73-78…
Pentru @Oli: sa stii ca pe vremea aceea, nu era deloc greu ca o familie sa iasa cel putin de 2 ori pe luna la un restaurant cum era Lido. Nu era deloc greu sa iti faci un concediu linistit si civilizat. In tara, ce-i drept. Pe langa faptul ca erai tratat asa cum trebuie, aveai ce vedea in tara asta. Si acum ai ce vedea, numai ca stim cu totii care sunt conditiile.
Ai mei si-acum isi aduc aminte cu mare placere de vremurile acelea.
Impresionant! Am trait in Bucuresti intre anii 71-78, eram mic pe atunci dar nu pot sa uit niciodata autobuzele acelea rosii cu care mergem spre gradinitza din Cismigiu, sau Volgile negre atit de impunatoare. Avem un vecin, cu ceva mare functie in Palatul Telefoanelor. El avea o astfel de masina si o tinea intr-un garaj la doua statii de autobuz de unde locuia. Nu sunt atit de in virsta incit sa pot spune ” Ce vremuri….” dar recunosc ca aceste imaginii mi-au rascolit placut amintirile. Multumim Alex!
Impresionant intradevar! Respectarea modului de urcare si coborare din transportul in comun mi-a sarit in ochi …….. Spune cuiva acum, sa respecte ceva si ai sa fii fff bine injurat!
Am fost studenta in Bucuresti in perd 1975-1979 si aceste poze mi-au trezit amintiri foarte placute tinind cont ca si in acea perioada inca mai era linistit ,curat si elegant Bucurestiul.
Multumim Alex!
absolut superb!
Pentru Bogdan:
Sigur ca era usor sa mergi la restaurant de 2 ori pe luna, ce altceva puteai face cu banii? In 1964 nu puteai sa-ti cumperi locuinta proprietate personala cu maximum cate o camera pentru fiecare membru de familie plus inca una, trebuia sa astepti ani de zile pe liste de prioritate la spatiul locativ ca sa ti se repartizeze un apartament cu maximum 10 metri patrati de persoana, dupa lege.
OCLPP (Oficiul pentru construirea de locuinte proprietate personala) s-a infiintat in jur de 1967.
Iar la Mamaia, Eforie, Poiana Brasov si alte statiuni frumoase, la cele mai bune hoteluri si restaurante aveau prioritate turistii straini care aduceau valuta forte.
Cele mai bune marfuri (confectii, incaltaminte), fabricate in tara erau pentru export, sau la “shop”, pe valuta, noi eram bucurosi daca se “baga” in magazinele pe lei marfa defecta refuzata la export.
In 2007 am fost tratata foarte politicos in restaurante, banci, de orice persoana care trateaza direct cu publicul. Am platit in lei, nu in dolari sau euro, am vorbit romaneste, nu am primit tratament preferential de turist strain care aduce “valuta”.
A disparut notiunea de “lei valuta” si “lei tramvai” de care probabil is mai amintesc parintii unui “decretel”.
Parere: barbatul in balonzaid maro din ultima poza seamana cu H. Kissinger… Ma insel?
Seamana fara discutie. Pe de alta parte cred ca trebuia sa arate ceva mai tanar in 1964. In fotografiile oficiale de secretar de stat ce au fost facute prin 1975 pare mai tanar decat aici. Ar fi prea frumos sa fie el. :)
Doamne ! Ce amintiri ! Sint nascuta in 1954, am parasit Bucurestii in 1982……..de atunci nu m-am reintors pentru simplul fapt ca nu doresc sa “alterez” aceste imagini si amintiri pe care le pastrez despre orasul meu natal. Am citit citeva comentarii, sa imi fie cu iertare daca sint foarte neincrezatoare in cei care vorbesc despre infrumusetarea si imbunatatirea conditiilor din Bucuresti sau a Bucurestenilor . Si nu vorbesc despre schimbarile arhitecturale……Din lumea de calitate (parintii si bunici nostri de ex.) care exista acolo in anii 1920-1990 nu a ramas mai nimica, locul fiind umplut de tigani, oameni fara nici o valoare , hoti , tineret alterat sufleteste si moraliceste, acolo nu poti trai “decent” decit daca ai afaceri ilicite, minti sau furi……Cine vrea sa isi stearga frumoasele si bunele amintiri cu asa ceva ?? Eu, nu . Multumesc Alexandru Galmeanu !!
Ma bucur mult sa vad ca mai exista oameni care mai “simt” pentru Romania. Minunate pozele. Mi se pare ca sint atit de saraca incit nu gasesc un cuvint care sa exprime suficient simtamintele…Sint insa si foarte revoltata- poze facute de un american… Cita atentie li se acorda…Nu pot sa inteleg de ce atita ploconire si de ce atita rusine ca sintem ROMANI….”mitocani”, “mahalagii”, “tigani” . Sint mai bune importurile din ziua de azi- droguri, pornografie, filmele care invita la violenta( putin spus, mai degraba sceleratie, crima), religii dubioase infiintate de ‘oameni’ la fel de dubiosi….Toate binefacerile acelor “culturi” la care noi ne ploconim si fata de care ne e rusine ca sintem romani…
Comentariul este de prisos. Dureros este faptul ca nici una dintre vocile publice de radio sau televiziune nu educa in mod autentic. Ori sunt critici ori sunt nostalgici. Romanul este latin si fara sa fie un pic strunit, aici ma refer la legislatie si simt civic stimulat prin amenzi,nu va invata prea curand. Batranii sunt dornici sa mai roada ce se poate de pe unde se poate ca azi maine se duc iar tinerii fac un soi de concurenta vestului sau oricui in distractie si dezinteres via limbaj argotic sau sintagme americane la moda! Mai jalnic de atat se poate oare? Romanul este frate cu orice drac numai cu un alt roman nu! Pana la politicieni care sunt toti niste exemplare ale unei subspecii nedefinite si analisti care sunt niste roboti ai cifrelor si statisticilor, oamenii de cultura, cei mai multi innacriti si frustrati isi uita propria menire: aceea de a educa. Pacat de atata risipa de energie in teorie si lipsa de originalitate!!! Chiar daca tonul va pare critic este doar constatativ, altfel eu nu abandonez cauza educatiei mai ales ca profesez in invatamant. Va doresc minte luminata si si constiinta curata!
@ Angelica Oprea si altii care au inca suparari inutile
Nu ne e rusine ca suntem romani din cauza faptelor acelora din alte “culturi”, ci din cauza ca nu ne putem complet delimita moral de prapadul infaptuit chiar de romanii nostri, in Romania, si nu numai.
Cu putina rabdare, veti cunoaste ca nu numai americanii au fotografiat Romania si Bucurestiul in anii 60, dar si multi fotografi romani, unii pe drept considerati artisti ai genului. Din pacate, imaginile luate de cei dinauntru, dupa ce au facut deliciul unor albume sau expozitii, au zacut pana in 1989 arhivate cu grija in edituri si alte institutii. Apoi, in 1990 – cand s-a dat liber la furaciunea pe scara larga – au fost culese de cei care avusesera acces la ele, pentru a-si face propria colectie, pentru a le vinde prin talciocuri sau pentrtu a le distruge pur si simplu. Uite, asta ar fi un bun motiv sa ne fie rusine ca suntem romani: ca ne-am vandalizat propria istorie. In nici o alta tara “fosta socialista” nu s-a intamplat asa ceva pe scara atat de larga.
Din fericire, mai sunt si oameni care simt ca o bucurie nu e completa daca nu o impartasesti cu altii. Multumiri lui Alex Galmeanu, pentru ca s-a orientat si de data asta impotriva curentului si a comis generozitatea inadmisibila de a nu pastra pentru sine ce a gasit. Un fapt aparent mic, dar ce scanteie mare a declansat.
parca mai regasesti un pic acest farmec al Bucurestiului, cateodata tarziu in noptile de toama…alex, super post. mers’
Eu consider ca Alex Galmeanu este un patriot si e o picatura intr-un ocean. Abia astept sa vad si alte fotografii. Probabil ca in loc sa ne fie rusine ar trebui sa facem mai mult. Ar trebui sa le fie rusine celor care fac astfel de fapte si celor care nu fac si nu zic nimic ca sa-i impiedice.
Sper din toata inima ca acei care au adunat in colectii particulare ramasite ale istoriei noastre le vor proteja si prezerva asa cum merita.
Mie nu mi-e rusine ca sint romanca numai pentru ca o clica de netrebnici jefuiesc tara si nimeni nu le zice/ face nimic. O mai apare un nou Tepes sa salveze ce a mai ramas. Sint mindra ca sint romanaca si nu uit nici o clipa sa spun asta. dar nici nu uit sa imi mentin verticalitatea si luciditatea. Atita timp cit eu sint ROMANCA adevarata, nu mi-e rusine. Le explic tuturor ca majoritatea romanilor sint oameni minunati, muncitori care isi iubesc “glia” si au rezistat multor nemernicii de-a lungul secolelor.
Imi amintesc de Bucurestiul din aceste poze, dar prin prizma virstei de atunci si cum se zice cu ochelari colorati. Am vizitat Bucurestiul recent cu nevasta mea americana din Nebraska, Impreuna am vizitat mai toate orasele significante din Europa si reactia ei despre cum arata Bucurestiul azi a fost foarte pozitiva, desigur ignorind anumite zone in special cartierele de blocuri. Poti face azi un montaj de poze spectaculare in Bucuresti! Sun in agrement cu alti “bloggers” ca limba vorbita e diferita si nu in bine. La fel manierele. Progress? Posibil, nimic nu e static. Ati fost la Atena recent? Excluzind Acropolis, arata ca un oras din Mexico, nu Europa. Asta e mult mai trist pentru ceace reprezinta Atena in istorie. Si la ei decaderea a inceput cu reintoarcerea a 1 milion de turci, multi stabilindu-se in Atena, ca Romii nostri la Bucuresti. In aceasta privinta putem fi multumti ca Bucurestiul azi arata mult mai bine decit Atena, Belgrad, etc.
Bucurestiul in care m-am nascut dar in care nu mai traiesc de 31 ani a fost, este si va fi un oras frumos pentru cine are in inima sa-l vada frumos. Am calatorit mult prin toata lumea, nicaieri nu este perfect.
Ce ar fi ca din New York sa vedem numai casele paraginite din Harlem?
Este asta totul in New York? A incercat cineva sa mearga pe jos in Chicago South noaptea?
Peste tot sunt probleme, lucruri neplacute dar si lucruri frumoase.
De ce sa vedem numai partea negativa si sa nu vedem progresul enorm
facut in Romania/Bucuresti dupa revolutie.
Am fost in Bucuresti aproape in fiecare an dupa revolutie si de fiecare data am vazut progres. Societate moderna, case noi, transport in comun modern, programe interesante si variate la TV, mancare foarte bune.
Oamenii din Busuresti nu sunt mai buni sau mai rai. Sunt la fel, aceiasi
cu preocuparile si problemele lor cotidiene.
In concluzie intotdeauna imi place sa ma duc la Bucuresti unde am si o locuinta chiar daca de 31 ani traiesc si muncesc in strainatate.
La Bucuresti sunt acasa.
Multumesc, George P. Probabil reactia mea a fost putin deplasata, dar comentariile negative si cuvinte de genul “mitocanii”, “mahalagii” apasa niste butoane sensibile. Am vazut noi si mai rele decit ce se intimpla in Bucuresti, dar cei care le au nu le critica si nici nu le fac publicitate. Oricum, valoarea istorica a fotografiilor(doar ce le-am vizionat si pe celelalte) ramine acolo. Tiganii de care ne plingem cred ca sint parte din noi- nu sintem noi, romanii, renumiti ca sintem ospitalieri? Si apoi, toti europenii, cei care pe vremea lui Ceausescu ne criticau ca nu avem grija de ei, acum ii trimit, ghiciti unde, inapoi in Romania.Probabil ca si noi, cei ce traim in strainatate ar trebui sa publicam niste fotografii care sa arate si cealalta fata a asa ziselor minunatii, poate asa o sa avem mai putine comentarii negative si mai multa intelegere a fenomenului international. Nu ca ar trebui sa ne resemnam…
nu ma pretind expert, dar ‘Kissinger’ comparat cu poze scoase la intamplare de google:
http://www.weirdasianews.com/wp-content/uploads/2008/02/kissinger-mao.jpg
http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/images/Schmidt%20and%20Kissinger1.jpg
http://www.gonomad.com/roundworldphoto/uploaded_images/henry-kissinger-745156-769828.jpg
asemanarea este izbitoare, varful nasului, semnul din barbie, onduleurile din par, linia urechii…
sunt un pic miscat de pozele astea, nu stiu prea clar de ce …; m-am nascut abia in ’70 si totusi ceva de-atunci regasesc in pozele astea … de fapt chiar mai mult … nu stiu daca e vorba doar de mine sau mai simt si altii asa: atunci cand rememorez imagini ale Bucurestilor din anii ’70, asociez automat asta cu primavara; poate atunci (poate doar in mintea mea ?) iarba era mai verde, aerul mai curat, oamenii mai relaxati … chiar si pozele de aici, indiferent in ce perioada a anului au fost facute, mie-mi par luate primavara; apoi, in anii ’80 toate imaginile din memorie devin mai sterse mai zile de toamna mohorata … ’89-’96 trec in zile de iarna, cu ploaie marunta si rece; … de-atunci incoace, nu mai am amintiri despre oras … e prezentul: parcari imprastiate prin tot santierul asta mare
… a … si oricata imaginatie cred eu ca am … mi-e greu sa am vreo imagine din viitor, in afara de senzatia de o caldura sufocanta, deci cred ca vine o vara cu miros de asfalt; stiu … sa ma duc sa ma caut :)
Sunt nascuta in Buc in 1961,este orasul copilariei mele,orasul tineretii mele,orasul primelor flirturi,orasul celor mai frumoase amintiri.
Acum locuiesc in Montreal,dar…..imi dau seama cit de mult imi lipseste BUCURESTIUL Merci pt aceste frumoase imagini,si FELICITARI
@ surge, adevarul e ca seamana izbitor, o sa scot stirea intr-un post separat sa vedem ce mai cred si altii.
ce fotografiii frumoase, ce amintiri : un bucuresti al copilariei mele, curat, civilizat, elegant, nestresat si nestresant. multumim, alex galmeanu.
Excelent comentariu si reamintiri ale lui “zvoner”. M-am nascut la 3 feb. 1962 in Bucuresti. Pot sa-mi aduc aminte de pe la 8 ani destul de multe. Cind se punea in folosinta un nou autobuz sau tramvai, eram pe el cu prietenii ore intregi. Mincam o piine graham, o eugenie si sorbeam de la tisnitori apa curata. Totul era perfect.
Prezentul in Bucuresti este intr-adevar sufocant, traficul este infernal, iar daca mergi pe jos trebuie sa fii f. atent la excrementele de caini ce le intalnesti la tot pasul pe trotuare….Nu cred ca municipalitatea ar trebui sa mentina curat, ci oamenii care au caini si ies la plimbare cu ei pe strada…Imi povestea o prietena recent intoarsa din Canada, ca plimbandu-si catelul in Parcul Circului si inarmata cu punga de plastic, lopatica si faras, oamenii ce au vazut-o utilizandu-le radeau de ea….E adevarat ca cei 7 ani de acasa nu pot fi de nimic inlocuiti, dar nici amenda nimeni nu primeste pentru ca face murdarie…Eu lucrez in invatamant de peste 25 de ani si transformarile generatiilor de copii s-au facut sub ochii mei. Nu prea am nici o explicatie pentru schimbarile de comportament la care asistam cu totii, dincolo de “progresul ” in sine, constat ca inca mai exista familii demne de tot respectul, dar numeric din ce in ce mai putine… In scoala sunt eforturi mari pentru a se face o buna educatie dar totul se izbeste de un zid al unor mentalitati deja imprimate din familie…Aflu despre fostii elevi cei mai bine educati ca au plecat din tara… Oare asta sa fie explicatia? Nu stiu daca sa mai sper totusi la ceva bun pentru Bucurestiul meu drag …..
F.intresante toate comentariile. Nu cred ca mesenii de la Athenee Palace erau bucuresteni, fiindca desi oamenii obisnuiti isi puteau permite din cand in cand sa mearga la restaurant dar nu la Athenee Palace, acolo seveau masa doar strainii cazati acolo. Automobile erau f. putine dar nu toate erau obtinute din bacsisuri ilegale, chiar daca erau destul de scumpe, din 2 salarii obisnuite ale unei familii care muncea cinstit, care renunta la alte placeri, intr-un orizont “rezonabil ” de vreo 10 ani puteau sa-si cumpere o masina…Oricum, totul era altfel, nimic nu se mai intoarce…
Se pare ca timpu’ trebe’sa “patineze” astfel incit fiintzele(umane sa speram) sa poata sa progreseze…acu’ 65.000.000 de ani datorita unui cataclism neiertator, suprematzia dinozaurilor suverani ai soartei in acele moment, a fost curmata…I zilele noastre, datorita avansului tehnologic, in primul rind, ne confruntam cu o regresie sociala atroce…Intuitiv gindesc despre specia umana ca fiind dotata cu caracteristici demiurgice, dar precum toate speciile care nu au evoluat in timp cu schimbarile impuse de sensul natural al progresului, ele au fost anihilate astfel incit noi entitatzi le iau locul, iar viteza cu care se vor fi adaptat va creshte exponentzial…Inca sintem AICI…Iata ca avem de spus ceva innainte ca totul sa alunece pe panta unde ne vom afla ” at the point of no return”. Am patruzeci shi…Daca miine nu mai voi exista in acest univers carnal, nu pot sa regret decit virsta frageda a fiului meu de aproape cinsprezce ani shi Inocentza Sa… Restu’ e tot o Apa shu’n Pamint…
Si bacsisurile erau “cinstite”- vroiai sa fii tratat mai bine, dadeai “cinste”.
Sant de acord cu Iancu Georgeta Pusa: daca renuntai vreo 10 ani sa iesi la un restaurant mai elegant, sa-ti comanzi haine la Casa de Moda pe Calea Victoriei si sa cumperi pantofi Guban sau Salamander de 380 lei de la Romarta, si te multumeai sa porti acelasi palton vreo 8 ani, era posibil sa strangi bani pentru masina mica.
Mai ales daca ai avut noroc sa ti se repartizeze garsoniera sau cele doua camere alocate familiei cu unul sau doi copii (amandoi baieti sau fete), ca daca nu aveai rabdare sa astepti ani de zile sa-ti vina randul sau vroiai ceva mai mult spatiu, cel putin unul din cele doua salarii mergea sa achite imprumutul pentru avans si ratele la apartamentul proprietate personala pe care puteai sa-l cumperi din 1967.
Iar cu cele 6 luni de tinut banii la CEC si inca cel putin odata pe atat pana venea instiintarea ca poti s-o ridici, aveai masina “la scara” tocmai la timp sa-ti duci copilul la sarbatoarea de absolvire a liceului.
In 1969 inca puteai sa iei masa la Athenee Palace, si chiar sa cumperi cu lei cate un cartus de tigari Kent la Lido sau Ambasador, ca sa ai ce da ciubuc oriunde vroiai sa fii servit mai bine pe loc si sa nu ti se spuna “vino maine”.
Ce-mi plac pozele din trecut.Imi amintesc de bunicii mei care erau foarte fericiti in acele timpuri.Totul era atat de aerisit si zambetele oamenilor nu lipseau niciodata.Ce prajituri bune erau la Cofetaria Ambasador si cat de elegant era totul.Ma bucura mult faptul ca un strain a facut aceste fotografii si ca cineva le-a dus mai departe.Foarte frumos.Imi place eleganta romanului de atunci.La barbati nu lipsea palaria si costumul,iar de femei nu mai vorbesc.Ce se intampla cu noi acum???Cu haosul si mizeria din Bucuresti??Chiar mi-au placut foarte mult fotografiile si m-au facut sa traiesc un pic in trecut.Minunat!Si totusi se mai pastreaza cateva locuri in Bucuresti,care sa-ti aminteasca de “Bucurestiul de altadata” cum ar fi Cafeneaua “Festival 39″de la Hanul lui Manuc.
Alex, bravo pt. aceasta realizare. Pozele au o mare valoare documentara. Inclusiv pt. comunitatea evreiasca originara din Romania. Eu m-am nascut in Bucuresti in anii aia, dar locuiesc de vreo 15 ani in Israel. Am sa recomand blogul la cit mai multi cunoscuti.
Pozele mai dovedesc (daca mai era nevoie) ca cel care a hotarit schimbarea “macazului” in orientarea politicii externe a fost Gh. Gheorghiu-Dej. Ceausescu n-a facut decit sa continue linia (la inceput mai bine, apoi… stim cum).
Data fiind importanta si sensibilitatea “afacerii” in contextul epocii, eu am mari banuieli ca cel din ultima poza e chiar H. Kissinger in persoana. Ar trebui poate colaborat cu vreun istoric pt. confirmare…
P.S. Ca o curiozitate: autobuzele rosii (cu care si eu ajungeam la gradinita) erau marca Skoda. Ele au fost inlocuite prin ’71-72 cu autobuze cu forma paralelipipedica provenite din… Israel (pe scaune erau stantate instructiuni scrise in ebraica). Asta, inaintea autobuzelor Ikarus (unguresti).
Felicitari in primul rand pentru publicarea fotografiilor si consecutiv pentru toate emotiile pe care le-ai prilejuit (a se citi celalalte posturi). Ma alatur si eu observatiilor si comentariilor de mai sus cu emotia pe care aceste fotografii mi-au declansat-o. Vreau sa te felicit si pentru calitatea reproducerii fotografiilor, sincer nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca nu sunt scanate, ci fotografiate (bun 5D Mark II-ul).
@bogdan: Da, sunt fotografiate cu un diaduplicator montat pe un 5D markII
Dumnezeu sa-ti dea sanatate si inspiratie, Alex! Felicitari pt imaginile astea… sunt o cronica parfumata si nostalgica a unei alte lumi, definitiv pierdute. Cate explicatii prozaice: da, era un Bucuresti aerisit, pt ca aproape nu existau masini, dar nici nu facea nimeni din ele un scop in viata. Da, iti permiteai sa iesi la restaurant. Da, Romania se dezvolta frenetic, ajutata si de creditele occidentale. Cand ni le-au stopat si au inceput sa ne santajeze politic si au mai dat si de un incapatanat ca Ceausescu, s-a intamplat ce stim cu totii in anii ’80.
Sistemul de EDUCATIE si invatamant functiona, apuca sa instruiasca si sa asimileze pe nou-venitii in Capitala. Invazia ulterioara a lumpen-proletariatului adus pt industrializarea fortata a dus la populatia analfabet-interlopa de astazi. Evreii fotografiati in aeroport plecau – cu voie de la stapanire! – in ceea ce considera a fi patria lor, statul Israel. Regimul comunist al lui Dej, apoi al lui Ceausescu, incepuse acea mega-afacere: exportul de evrei! Li se acorda pasaport si dreptul de a emigra in Israel contra unei taxe anume.
Vorbim de o epoca in care inca se traia decent. Sufeream inca de pe urma razboiului, dar ne dezvoltam, incet-incet. Si, mai ales, exista speranta.
Extrem de interesante fotografiile. In 63 am plecat din Bucuresti si nu sunt printre acei evrei depictati la Baneasa in 64 dar asi fi putut fi insa un an mai devreme.
Si toate parerile individuale exprim sentimentul de nostalgie pe care il simt si eu.
N-am fost acolo de 4 ani si sper ca nu se va face si mai multe daune orasului, mai mult decat a “reusit” sa-i face Ceausescu.
Ari trebui sa fie restaurat la gloria anilor inaintea razboiului mondial; asa ari putea deveni/redeveni un mic Paris (nu chiar asa mic acum).
Multumesc pentru oportunitatea de a vedea poze asa frumoase. G/L M.
As vreau sa stiu daca esti d-l Galmeanu care a lucrat la studioul Alexandru Sahia din Bucuresti.
Pozele sunt frumoase si parca Bucurestiul arata mai bine atunci, oamenii si locurile erau mai ingrijite.
@ Laura: Vorbesti de Pompiliu Galmeanu, tatal meu. A fost regizor de film documentar si a lucrat la Sahia timp de aproape 40 de ani.
@cris: oamenii aia in costum sunt batranii de-acum. Unii dintre ei poarta inca acelasi costum, din pacate. Pensiile nu le permit luxul de a-si cumpara altul.
Ah! Amintiri, amintiri, amintiri……Doamne cat de frumos era Bucurestiul de altadata…Ce curatenie, ce de flori, ce aerisit…pacat ca au ramas doar amintiri!
nu s-au schimbat multe de atunci…
Nu am gasit raspuns la intrebarea ta: “sunt curios cine era fotograful?”
La fel de curios sunt si eu mai ales dupa munca de detectiv (Inspecteur Clouzot?) pasionanta si plina de umor pe care ai depus-o (chiar asa costumul sa se mai poarte si fara ciorapi dar cu umbrela!)
Bineintzeles asta este exact Bucurestiul ala gol si curat pe care mi-l amintesc si eu, copilarind in Pta Amzei, Scoala Generala nr.5, Calea Victoriei si perimetrul “americanului” bineintzeles.
Multumesc pentru articol tau.
recunosc starea de fapt,fiind in bucuresti in perioada 1960-1968,dupa care am plecat la severin.
frumoase zile si tot respectul pentru ce-l care a aratat cum a fost capitala noastra.
am revenit dupa 30 ani ,dar totul este imbacsit.pacat.poate viitorul va fi mai deosebit fata de ce este acum
bucuresti 5 febr.2009
Toti cei care am emigrat din tara stim ca emigrarea este o cale grea,
cu multe eforturi si nu intotdeauna success.
Este impresia mea ca “romanul care traieste in tara altuia” cauta mereu
sa-si justifice cumva decizia de a emigra si a depune efortul de a se adapta in tara altuia.
Una din caile de a justifica decizia este continua comparare cu situatia din
tara de unde am plecat si cautarea de a gasi probleme acolo chiar cand
in realitate s-au facut progrese imense adica de a vedea numai partea
goala a paharului nu partea plina.
Este de inteles aceasta stare sufleteasca. Cu cat trecem mai repede peste acest stadiu din integrarea in strainatate cu atat este mai bine pentru noi toti.
S-a spus atat de multe, dar oricate s-ar spune tot ar mai ramane cate ceva de zis…inimile noastre sunt pline de nostalgie si revolta, in acelasi timp, si cred ca era nevoie de asa ceva, ceva care sa ne aduca aminte ca totusi avem o umbra de bun simt in noi, ca nu suntem tocmai adunati de pe Dunare, ca suntem urmasii unei generatii de indivizi civilizati…M-am nascut in 1967 dar, nu stiu de ce, m-am simtit intotdeauna atras de Bucurestiul anilor 60’si mi-am dorit sa vad imagini cu acest Bucuresti. Este extraordinar ceea ce am vazut; Alex, iti multumesc alaturi de toti ceilalti! Imi aduc aminte anii 72′-76′, cand mergeam cu parintii in oras, ne opream la acele minunate chioscuri de unde tata cumpara covrigi cu mac si suc de capsuni(ala ne placea cel mai mult) cu sifon, gogosi “fantezia” si cico, priveam fascinat reclamele luminoase de pe marele bulevard si de pe Lipscani si ne plimbam cu barca in Cismigiu, printre lebede, si alergam paunii in Herastrau! Tiganii….doar flori, “ciunga”, mingea cu elastic, maruntisuri cu care nu puteau sa-si cumpere Audi A8 sau Q7, erau in lantul lor cu frica de militie si de OPINA PUBLICA! Ma opresc aici ca din nostalgie o dau in alte sentimente mai putin ortodoxe. Inca odata, MULTUMESC!
erata: am inceput prost! “S-au spus” in loc de “s-a spus”. Scuze, emotiile…
normal ca Bucurestiul arata mult mai bine…..
atunci incepea industrializarea fortata a Capitalei….
de la 1300000 de locuitori la 3000000 locuitori adunati fortat in mare parte cu obiceiuri nu tocmai potrivite care s-au perpetuat pana azi din tata in fiu .
Extraordinar. Fara cuvinte. Multumesc Alex Galmeanu pentru amintiri.
si eu am inca in suflet amintirea copilariei – sunt nascuta in 1967 – dar, in ultima vreme gandurile de a-l parasi sunt din ce in ce mai dese.de ce? pentru ca Bucurestiul MEU nu-mi mai apartine! acel Bucuresti in care bunicii si parintii mei s-au nascut si crescut nu mai exista!Bucurestiul de acum este lasat prada celor mai de jos specimene de caractere pe care le poate crea umanitatea si nu am speranta sa se schimbe ceva!Voi aveti?
Cunosc mult mai putin Bucurestiul dar sânt mândru oriunde as fi în lume a posta înaintea tuturora frumusetea rhitectorialä-bunätatea românilor- frumusetea femininä-eleganta. am adus în vizitä pentru prima oarä anul trecut mai multe familii austrice ce au rämas surprinse de ADEVÄRUL rostit cu modestie. Occidentalii ne socotesc mult peste lumea a treia prin filmele “copii sträzi”publicate de mii de ori….Marele dezavantaj al românilor este MÂRSAVA POLITICÄ prin care vând întregul adunat de generatii CAPITALISTILOR ce distrug din interior întregile structuri consolidate-natura si tot ce este bun din oameni.
Genial!
Da Cristina, eu sper sa se construiasca artere noi de circulatie care sa rezolve aglomeratia de masini pe strazile prea inguste, garaje pe mai multe nivele ca in alte orase europene ca sa aiba loc masinile care aglomereaza acum strazile, locuri de parcare subterane, etc.
“Dum spiro, spero” spuneau srtamosii nosti latini.
Deja RATB-ul functioneaza mult mai bine ca ITB-ul din 1964, cand de multe ori calatoream pe scara sau mergeam pe jos de la Politehnica din Polizu, aproape de Gara de Nord, pana acasa, pe soseaua Stefan cel Mare aproape de strada Aurel Vlaicu, ca trebuia sa astepti mult pana venea tramvaiol 26, si era asa de aglomerat ca o cutie de sardele.
Populatia multor metropole a crescut in ultimele peste 4 decenii, cat au trecut de la fotografiile care au adus atatea amintiri frumoase ale tineretii noastre, si unele municipalitati au rezolvat aglomeratia urbana construind sosele suspendate cum e Gardiner in Toronto, retele de transport rapid cum e metroul, suburbii in care oamenii locuiesc in case cu gradina in loc de blocuri inghesuite si multe altele.
Bucurestiul va apartine si in viitor celor care privesc cu optimism si cauta solutii pentru a rezolva problemele, in loc sa tot lamenteze un trecut fara sa vada si aspectele pozitive.
Intradevar ,imagini emotionante si pentru noi cei nascuti mai tarziu(1965 de ex.)urmaresc cu deosebita atentie sesizarea d-lui care l-a “identificat”pe Kissinger…………..o fi real????????????????
i-am aratat postarea fiului meu de 19 ani. a fost uluit – nu isi putea imagina ca Bucurestiul si locuitorii lui au aratat asa. pe unde prin lume or fi toti oamenii aceia din fotografii? nu cred ca mai sunt pe aici.
Foarte interesant cum ai gasit diapozitivele facute de un american in Bucurestii anilor ’64. Foarte interesante sunt si locatiile pe care a ales sa le fotografieze, de asemenea mesajele trecute pe fiecare diapozitiv.
Bucurestiul in 1964 era plin de optimism. Reiese clar din peisajele surprinse de fotograf. Pentru mine anul 1964 a fost cel mai frumos an pe care l-am trait in Bucuresti, datorita optimismului pe care il citeai in ochii oamenilor. Chiar si cei care plecau si cei care ii insoteau la aeroport, erau optimisti. Bucurestiul a ramas un oras optimist, cu toate necazurile pe care le-a trecut. Va inflori, creste si dezvolta in ciuda tuturor greutatilor.
Persoana din fotografia luata pe aeroportul Baneasa nu cred ca poate fi Henry Kissinger. Pare un barbat de o anumita vîrsta (60 – 65 ani ?), or in 1964 HK avea 41 ani. Pe de alta parte, barbia foarte proeminenta nu seamana cu cea a omului politic; partea de sus a urechii – la fel. Si, in fine, “servieta” de pe umar, vizibil facuta din pinza, nu ar fi putut apartine unui american cu stare, implicat in plecarea evreilor din Romania, oricit s’ar fi vrut (dar de ce, de fapt ?) ca acesta sa se “topeasca in peisaj”.
Nemaivorbind ca e greu de crezut ca un tip de anvergura lui Kissinger intovarasea, “supraveghea” ?, ca un simplu ghid ONT plecarea grupului respectiv.
Amintiri, nostalgie… Pentru mine 1964 a fost al patrulea an dupa absolvirea facultatii. Repartizare in Bucuresti (cu pile – bineinteles) – acest frumos Bucuresti era mentinut cu o populatie aproape ideala pentru ca fara buletin de Bucuresti erai arestat si in cel mai bun caz exilat in provincie. Minunatele strazi fara masini. Oamenii, chiar cei mai valorosi, nu aveau masini si daca te apuca o ora tarzie departe de casa trebuia sa mergi pe jos – zece kilometri sau mai mult.
Si “alma mater” – asa cum am cunoscut-o si iubit-o. Si minunatii mei colegi dati afara pentru ca facusera cerere de pasaport sau au fluierat in biserica stalinista a credinciosilor lachei romani.
Amintiri, nostalgie … Bucurestiul primei dragoste, a minunatelor parcuri, Bucurestiul de poezie si cantec… daca mi s’ar da inapoi impreuna cu teroarea care il mentinea, as raspunde fara regret, “Va multumesc, dar prefer Bucurestiul urat si murdar de astazi”.
Multumim Alex pentru poze. Sunt frumoase, de calitate. Majoritatea cladirilor se regasesc si azi pe bulevardul Magheru. Eu sunt nascuta in ’52, deci in ’64 aveam destul de mult discernamant.
1 300 000 de locuitori avea Bucurestiul, asa am invatat la scoala (Geografia Economica) si asta e numarul care mi-a ramas in minte, nici nu stiu care e cel actual (cred ca mai mult decat dublu)
Imi amintasc, cea mai admirata masina in Bucuresti, era Chevrolet (stiam 2 in Bucuresti) si avea la spate forma de coada de randunica.
In 1964, pe Bulevardul Magheru, treceau tramvaie (se pot observa sinele in una din poze). Trecea tramvaiul 5 cu care eu mergeam de la Rosetti pana la Strandul Tineretului.
In locul Teatrului National era Circul de Stat.
La Expozitia Realizarilor Economiei Nationale (nu mai stiu exact care era numele corect, dar se prescurta EREN) din 1964, care a fost deschisa in Pavilionul H din parcul Herastrau, am vazut pentru prima data macheta ansamblului : Hotel Intercontinental Si Teatru National. Mi s-a parut foarte indrazneata.
Intre anii ’66-’76 a fost o perioada foarte frunmoasa de inflorire culturala, Numeroase formatii artistice, din strainatate ne vizitau. Stiu, pentru ca a coincis cu perioada liceului (invatam la Sf. Sava) vedeam afisele, dar tata nu imi dadea voie…aveam voie, la concertele-lectii, care costau doar 2 lei biletul si se desfasurau duminica dimineata…
IL aveam pe Ion Voicu, pe Gheoghe Caciuleanu, pe Iosif Sava, pe Florian Pitis si multi altii. Aveam teatre care se intreceau care mai de care sa ne arate ceva nou. Cele mai ” de soi” erau Bulandra si Teatrul Mic.
Cinematografia romana scotea filme dupa filme, multe istorice, sau psihologige, comedii. Intr-o vreme se scotea cate un film pe luna.
Parintii mei nu au avut masina, am trait la bloc, cu chirie.
Dar, aveam copii multi in jur si multi prieteni. Cu sacul in spate, cu parintii sau cu prietenii, am colindat muntii, cazati pe la oameni buni, unde ne apuca noaptea…darasta e altceva…
Sunt sigura ca parintii nostri au cunoscut greutati pe care noi nu le vredeam…
Un lucru e cert: eram “mai egali”, mai uniti, imparteam toti aceeasi “saracie”, incercam sa infrumusetam ce avem. Oamenii”eleganti”, din pozele de pe langa Sala Dalles, erau de fapt elevi de liceu in uniforma.
Probabil, cei tineri nu stiu de uniforma. Pare ceva prea conformist, dar sub uniforma se ascund toate inegalitatile materiale si ramine doar sclipirea spirituala…
intradevar…sunt niste poze care arata modestie si perfectiune.sunt student la bucuresti, la Universitate si tare mi-as dori sa merg si eu linistit cu ratb sa ajung repede la scoala, cum spun unii pe aici, ca se circula foarte lejer, si fiecare cetatean avea o stare de buna voie.E normal sa fie asa , acum parca toata lumea e stresata, se impinge si se revolta ,chiar si oamenii in varsta care odinioara faceau parte din aceast mit, spus Bucuresti. Am un gust amar in ceea ce priveste capitala tarii noastre.As avea o multime de lucruri de spus dar stiu ca nu sta nimeni sa le asculte dar sa stiti ca eu ca cetatean al acestei tari spuse Romania si implicit Bucuresti as porni o noua revolutie.
va multumim mult pentru acest document a carui vizionare ne-a impresionat pentru ca in aceea perioada ne aflam acolo “in bucurestiul de altadata” iar sfarsitul a fost deadreptul o surpriza pentru ca ne-a amintit de plecarea noastra in Israel si de faptul ca Golda MEIR a venit la bucuresti la inceputul anilor 70 ca dupa aceea sa ne permita si noua sa plecam. Amintesc acest lucru ca sa subliniez faptul ca se poate ca ghidul sa fi fost H .KISSINGER . Oricum cine ar fi avut curajul atunci ,strain fiind sa fotografieze liber…?desigur este mult idealizat si cu toate acestea noua ne este dor de acel BUCURESTI
inca o data multumiri