Alex Galmeanu – Mai mult decat un CV

02.07.2006

1978 a fost an bun, 29 octombrie a fost de departe cea mai buna zi a acelui an. Nu pentru ca a fost duminica; pentru ca a fost ziua in care m-am nascut.M-am apucat de fotografie pentru ca aveam ceva de demonstrat. Imi doream foarte mult sa fac imagine de film incat, atunci cand am auzit o discutie intre tatal si fratele meu despre faptul ca nu poti sa faci imagine de film fara sa stii sa faci fotografii, am decis sa incep si eu cu fotografia. Discutia avea loc prin `92. Am redescoperit fotografia in liceu, atunci cand am vazut ca ma ajuta sa fiu in centrul atentiei. Toata lumea iubeste fotografii, era destul de „cool” sa fii fotograf in perioada scolii. Mai tarziu, prin 1997, am descoperit ca fotografia aduce si bani. Este o meserie bine platita la anumite nivele. In ultimii ani am descoperit inca un motiv: faptul ca am sansa sa las ceva in urma mea, faptul ca numele meu este respectat si viata mea nu este irosita.

In alta ordine de idei, fotoografia este o traditie in familia mea. Tatal si fratele meu au lucrat in domenii asemanatoare. Cel mai vechi fotograf al familiei este insa Apostol Galmeanu, unul dintre unchii mei. Apostol Galmeanu a avut un studio foto in anii 1920 in Bucuresti si a fost unul dintre putinii fotografi din oras in acele vremuri. Deci, familia mea activeaza in domeniul acesta de mai bine de 90 de ani.

Primul aparat de fotografiat a fost un Smena, cadou de la fratele meu. Asta se intampla prin 1992, cand aveam 14 ani. Cu el si cu ajutorul unui exponometru rusesc am reusit sa fac primele imagini. Imi aduc aminte de primul film developat in laboratorul din pivnita casei!.Am fost atat de fericit sa vad o urma de imagine pe acel negativ incat nimic nu a mai contat – nici faptul ca doar patru cadre din tot filmul „supravietuisera” procesului de developare, nici faptul ca fotografia in sine era o banalitate, nici faptul ca, tehnic, procedeul meu de developare era un mic dezastru. Pentru mine era ca primul pas pe luna, cred ca a fost cea mai importanta realizare a mea in acel an.

Lucrurile au evoluat rapid. In 1993 am publicat prima imagine in revista Salut si apoi, cateva luni mai tarziu o alta imagine in Ziarul Ora. Fotografia din revista Salut are o poveste interesanta: am apelat la un prieten suficient de nebun, l-am imbracat intr-un costum furat din garderoba tatalui meu si l-am fotografiat scufundat pana la brau in Dambovita, citind Salut. Am trimis fotografia pe adresa redactiei si dupa ceva timp am avut surpriza sa o vad publicata pe coperta trei. Am fost foarte fericit, mai ales ca nu ceruse nimeni de la revista asa ceva, a fost doar o inventie de a mea de care redactia a fost suficient de incantata incat sa o publice.

In liceu am exersat intens fotografia ce are ca subiect personajele umane. Practic, am fotografiat toate colegele suficient de aratoase, am lucat la revista liceului si am vandut fotografii colegilor. Cu banii, mi-am completat trusa foto. Sincer sa fiu, liceul a fost o perioada foarte profitabila: vindeam fotografii, pantofi, scutiri medicale si informatii cui avea nevoie.

In toamna anului 1997 am inceput sa lucrez „la profesionisti”. Am lucrat pentru revista 2000 Plus unde am facut primele fotografii de moda si prima coperta. A fost o perioada interesanta in care lucram cu echipamente mai mult sau mai putin inventate. Stative, umbrele, sarme, cabluri, toate adaptate, modificate, innadite – evident, nu aveam bani pentru cele mai scumpe echipamente si ma descurcam asa cum puteam… important e ca ma descurcam!

Din 1999 am inceput colaborarea cu revista Unica. Imi aduc aminte ca am sunat cateva saptamani la telefoanele redactiei fara sa imi raspunda nimeni. Intr-un final am vorbit cu art directorul revistei si el m-a invitat sa-mi prezint portofoliul. La finalul discutiei,  mi-a aruncat in brate cateva role de film si mi-a spus ca am sedinta foto in ziua imediat urmatoare.

Colaborarea cu Unica a fost foarte importanta pentru mine. Vedeam pentru prima data cum functioneaza o redactie adevarata. Eram mirat de faptul ca exista computer si telefon pe fiecare birou al fiecarui redactor. Eu veneam de la 2000 Plus, unde revista era scrisa si paginata pe doua calcualtoare iar redactorii scriau pe rand.

Sedintele foto s-au inmultit. Curand, am devenit cel mai important fotograf al revistei. Am inceput sa cunosc oameni importanti.

Intr-o seara, am facut cateva fotografii in casa Presedintelui Romaniei. Am plecat in graba pentru ca statusem suficient de mult pe capul omului. In masina, dupa cateva zeci de minute,  am constatat ca mi-am uitat jacheta acolo. Nu m-am mai intors sa o iau… Cati dintre romani au sansa sa isi uite haina in casa presedintelui?

In Mamaia, un pescar suficient de ametit a incercat sa o cumpere pe una dintre cele mai frumoase prezentatoare tv, cu care aveam sedinta foto in locatia respectiva. Nu stia despre cine este vorba si nici nu intelegea mare lucru din shooting; el vedea doar o fata frumoasa. Ne-a spus ca are bani si ca el o cumpara pentru ca ii place. Cand a auzit ca nu este de vanzare a plecat suparat, bolborosind ca nevasta lui este, oricum, mai frumoasa.

Pas cu pas, colaborarile mele cu trustul de presa Ringier s-au extins. Dupa Unica, au intrat in portofoliul meu TV Mania, Bravo si Lumea Femeilor. Am inceput sa devin un fotograf cunoscut pe piata, lucru ce mi-a adus si alt gen de colaborari, din domeniile publicitatii si muzicale.

In 2002 mi-am deschis propriul studio, iar toate colaborarile au luat amploare. Studioul, de care eram foarte mandru, era foarte populat. Intr-o perioada foarte scurta mai toti oamenii importanti din tara au fost acolo pentru diverse sedinte foto.

Imi aduc aminte de o alta foarte cunoscuta prezentatoare tv ce iese la un moment dat din toaleta studioului prapadindu-se de ras. Imi spunea printre hohote ca avem un rahat in baie. Eu, usor jenat, ma gandesc ca asta e, probabil cineva a uitat sa traga apa. Ea imi spune ca nu am inteles, ca „minunea” nu este in toaleta, ci… in cada!!!. Atunci am realizat ca pisica de la studio incepe sa isi dezvolte un nou obicei, sa isi faca nevoile in cada.

Dar intamplarile ciudate nu aveau loc doar in incinta studioului, ci si in afara lui, in diferite alte locatii. Intr-o vara, aveam o sedinta foto in cea mai importanta vila de protocol din Primaverii. Dupa ce am trecut de cei de la controlul SPP care m-au pus sa scot fiecare obiect din gentile cu echipamente, mi-am luat rucsacul in spate si stativul pe umar si m-am pus in miscare spre vila cu pricina. Din sens opus, un barbat imbracat intr-un costum impecabil se intrepta in directia mea. Cand ajungem fata in fata, eu (in blugii usor prafuiti, cu tricoul un pic sifonat), si el (repet, impecabil) ne salutam. Omul era foarte de amabil, chiar am schimbat doua vorbe in engleza. Cativa baieti de la SPP erau extrem de incordati, practic cu mana pe arme. Am crezut ca asa stau astia din paza, ceva mai incordati decat oamenii normali si nu i-am prea bagat in seama. Barbatul in negru a trecut mai departe si a intrat intr-o masina iar eu mi-am vazut de sedinta foto. Seara la stiri am aflat ca respectivul era presedintele Poloniei aflat in vizita oficiala in Romania.

Revenind la lucruri mai serioase… In prezent lucrez cu majoritatea revistelor, cu aproape toate casele de discuri si cu o parte din agentiile de publicitate romanesti. Din 2004 colaborez in mod constant cu o importanta banca de imagini Germania, iar aproape trei mii imagini realizate de mine se afla publicate pe site-ul oficial al unuia dintre liderii mondiali de pe piata bancilor de imagini, Getty Images.

Am realizat zeci de editoriale de moda si imagini de coperta pentru: Unica, Viva, Beau Monde, Bolero, Tabu, Tango, Men’s Health, Bravo, Tv Mania, Tv Satelit, Look, Popcorn, Playboy, FHM, Elle, Reader’s Digest, etc.

Lucrez pentru reprezentantele locale Sony Music, Warner Music, EMI.

Am fost implicat in campanii publicitare la nivel local si national pentru Orange, Samsung, HP, Vel Pitar, Mc Donald’s, Ulker, L’Oreal, Sara Merkur, Adorama, Pfizer, Sensi Blu, Antena 1, Antena 3, Kiss Fm, Prima TV, Realitatea Tv, Radio Guerrilla, Star FM, Pizza Hut, City Pharma, Ma Damme, Duffa, Omo, Boom, Elmiplant, Medrom, Banc Post etc.

Unul dintre evenimentele pe care le-am realizat a fost expozitia personala „People I Know”.  Expozitia a avut loc in aprilie 2005 la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti si a fost intens mediatizata de presa. Atunci am expus o colectie de aproximativ 100 de portrete ale unor personalitati romanesti iar evenimentul in sine a fost considerat o importanta manifestare fotografica in acel an.

In 2006 am castigat Marele Premiu si Premiul pentru cea mai buna idee in cadrul premiilor Audi Photo Academy Awards, unde am fost invitat sa expun alaturi de patru dintre cei mai buni fotografi romani. M-am jucat cu cercurile din sigla Audi si uite ca am si castigat J. Asta a fost acum cateva zile… Si, cand mi se va mai intampla ceva demn de mentionat, promit sa va tin la curent!