Punctum – o noua revista de fotografie

coperta_punctum_nr.1

Vă prezint o nouă apariție editorială importanta. Este vorba de revista de fotografie Punctum. Interesant este că publicația va pune accent pe latura artistică a fotografiei fara să abordeze subiecte de tehnică sau echipamente. Revista va apărea trimestrial, într-un tiraj iniţial de 2 000 de exemplare, şi va putea fi găsită, începând cu data de 30 noiembrie, în librăriile Cărtureşti şi la magazinul de echipamente foto F64. Mai multe infotmații în comunicatul următor.

Cosmin Bumbuţ lansează revista de fotografie Punctum

Revista va apărea trimestrial, într-un tiraj iniţial de 2 000 de exemplare, şi va putea fi găsită, începând cu data de 30 noiembrie, în librăriile Cărtureşti şi la magazinul de echipamente foto F64.

Editorul publicaţiei este fotograful Cosmin Bumbuţ, iar printre colaboratori se numără Alex Gâlmeanu, Raymond Bobar, Voicu Bojan, Gicu Şerban şi Elena Stancu. Revista Punctum va prezenta în paginile sale portofolii şi serii fotografice consistente, fără să abordeze subiecte legate de tehnică sau de echipamente foto. „Vrem să arătăm că fotografia înseamnă mai mult decât informaţii tehnice, numere, timpi de expunere, diafragme sau ISO. Cred că fotografiei din România îi lipseşte decenţa şi dragostea“, spune Cosmin Bumbuţ.

Primul număr al revistei conţine un proiect amplu realizat în Crimeea de fotograful japonez Ikuru Kuwajima, o serie de fotografii ale violonistului Alexandru Tomescu, dar şi un material despre istoria fotografiei româneşti în care este prezentat Carol Szathmari, primul fotograf de război din lume.

„Am hotărât să fac o revistă tipărită acum, în epoca Internetului, pentru că m-am săturat să văd imagini pe un ecran. Mi-e dor de materialitatea fotografiilor. Dacă nu mai miros a fixator, măcar a tipar aş vrea să miroasă“, mai spune Bumbuţ.

Numele revistei este inspirat de termenul folosit de semioticianul francez Roland Barthes în volumul Camera luminoasă: Punctum ţâşneşte din fotografie ca o săgeată, străpungându-te. Cuvântul vine din latină şi desemnează rana, incizia, semnul lăsat de un instrument ascuţit. Punctum-ul unei fotografii este întâmplarea aceea subtilă care te răneşte şi te pătrunde“.

Cosmin Bumbuţ este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi profesionişti români. El a fost premiat, în urmă cu trei ani, la una dintre cele mai prestigioase competiţii de profil din lume, International Photography Award, denumită Oscarurile fotografiei. Lucrările sale au apărut în numeroase reviste şi campanii publicitare, dar şi în expoziţii din ţară şi străinătate – New York, Amsterdam, Luxemburg, Salonic sau Napoli. Fotografiile sale se află în colecţii private din România, Statele Unite, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Belgia. Bumbuţ este şi autorul albumului Transit (Humanitas, 2002), desemnat Cartea de Artă a Anului de Asociaţia Editorilor Români, şi co-autor al proiectului 7 Zile – 7 Ani în Maramureş (Humanitas, 2007).

Contact:

office@punctum.ro

www.punctum.ro

Tags: ,

8 Responses to “Punctum – o noua revista de fotografie”

  1. Ioan Nicolae says:

    Fain proiectul si felicitari pentru determinare!
    Iti tin pumnii sa reuseasca!

  2. ENM says:

    Sunt curios cum se va finanta “fără să abordeze subiecte legate de tehnică sau de echipamente foto”. Care producator va cumpara spatiu publicitar in revista daca nu va putea face si reclama ascunsa sub forma de teste de echipament?

  3. Mihaela Nazarie says:

    Ma bucur sa aud ca se naste o noua revista de ARTA FOTO in Romania. Felicitari celor care au avut initiativa infiintarii ei! Astept cu nerabdare primul numar.

  4. Punctum says:

    [...] Astea fiind zise, vă anunţ apariţia unei noi reviste pentru iubitorii de fotografie, Punctum. Se va găsi începând cu 30 noiembrie la Cărtureşti şi F64, iar mai multe detalii despre ce va conţine găsiţi aici. [...]

  5. bumbutz says:

    @ENM. Eu cred ca producatorii de echipamente foto inteleg chiar si ei ca daca exista o revista care nu trateaza aspectele tehnice ale fotografiei, fotografiile publicate in ea sint facute tot cu sculele produse de ei.
    @Mihala. Nu e despre ARTA FOTO. E doar de fotografie.

  6. toni says:

    alex si cosmin, sa fie intr-un ceas bun…ceas helvet..:)
    sper ca tragand tare-n piept sa simt pe langa mirosul cernelii tiparului si ceva iz de frumos si poetica…Pe mine unul, asta ma inspira mai degraba decat diferitele parfumuri ale “profesionalismului”..;)

  7. Se va gasi revista si in tara sau ar trebui facut abonament? Felicitari pentru format, continut si… curaj si viata lunga revistei (si Dvs.)!

  8. Răzvan says:

    Am luat revista, e bună. Felicitări editorilor şi succes. Trebuiau să aibă şi Bucureştii o revistă de fotografie, pe lângă orădenii de la “Photomagazine”.

Leave a Reply