Expozitie Alex Galmeanu la Artmark – Update!

afis

Update! - Fotografii de la eveniment.

Imi revine placuta sarcină de a vă invita la un nou eveniment. Este vorba de o expoziție de fotografie de modă organizata la galeria Artmark din București. Vernisajul va avea loc marți 24 noiembrie 2009 la ora 19:00 în sala “Brauner” a galeriei aflată pe strada Logofăt Luca Stroici Nr.18. Sper să vă intâlnesc acolo. Ar fi o buna ocazie să ne cunoaștem sau să ne revedem.

Fotografiile vor fi expuse până în data de 29 noiembrie, în cazul în care nu ajungeți la vernisaj. Mai multe detalii în comunicatul urmator:

Artmark, Galerii de Artă și Casă de Licitație, împreună cu DesignYourself.ro și alături de laboratorul alchimic al migdalelor amare, inițiază Contact Lenses, primul eveniment de anvergură care va celebra cele mai rezonante nume ale fotografiei de fashion românești, aplaudând diferențele de stil și încurajând varietatea.

Putem vorbi, din 2010, de peste 15 ani de publicații glossy care, prin subtila intervenție a fotografilor, au redesenat și format gustul femeilor, dar și chipul în care ele își proiectează idealul de frumusețe. Dupa ani de evoluție, în care cei mai consecvenți creatori de fotografie contemporană și-au construit un stil și un nume în spatele obiectivului, a venit momentul să iasă în lumina reflectoarelor.

Dacă până acum nu puțini dintre ei au expus în contexte individuale, este pentru prima dată când se construiește o platformă comună, gândită să celebreze în egală măsură și harul breslei, dar și pe-acela al individului.

Contact Lenses a fost concepută ca o succesiune de expoziții fotografice, în care unii dintre cei mai interesanți artiști fotografi de la noi își vor expune lucrările realizate pe parcursul carierei sau special pentru Contact Lenses. De la expoziție la expoziție, atenția se va deplasa și către creativii din spatele scenei – stiliști, designeri sau make-up artiști care adaugă valoare și construiesc premisele fiecărei fotografii memorabile.

“Una dintre caracteristicile modei și, implicit, a fotografiei de fashion, este ritmul alert în care se schimbă tendințe. De aceea Contact Lenses nu este o expoziție amplă, care să îi pună la un loc pe toți cei implicați, ci este o serie de expoziții personale, care se succed într-un ritm alert, dinamic, a declarat Dragoș Farmazon, curator Contact Lenses.”

Fiecare expoziție va dura o săptămână. Vernisajele vor fi celebrate cu vinuri Enira, sub recomandarea somelierului Sergiu Nedelea, în vreme ce editorialistul Roxana Roseti va face prezentarea fiecărui creator, punctând parcursul profesional și elementele de stilistică ce-l recomandă pe acesta. Zozo (Zrecords) va avea grijă ca ambianța sonoră să fie, de fiecare dată, cea potrivită.

Aflată pe strada Logofătul Luca Stroici, Artmark este mai mult decât o antrepriză culturală marcantă. E un spațiu special care trăiește o nouă viață într-o expresivă vilă de secol 19 adusă cu gust în contemporan printr-o restaurare bine gândită. Artmark este un loc de refugiu din ritmica ardentă a fiecărei zile, un mediu al introspecției în vecinătatea picturilor sau a fotografiilor și, de ce nu, un context pentru networking-ul de calitate, în contextul unor vernisaje gândite să-și răsfețe oaspeții.

DesignYourself.ro este prima platformă online românească dedicată promovării consumului de calitate în detrimentul celui de cantitate. Proiect bazat exclusiv pe voluntariat și implicare socială, DesignYourself.ro își propune să aducă în atenția cititorilor întreg spectrul industriei creative actuale.

Prin Contact Lenses, laboratorul alchimic al migdalelor amare își confirmă poziția de suporter al disciplinelor creative, al artelor vizuale, valori dragi care se regăsesc în AND-ul companiei și care sunt activate de fiecare proiect de gen incitant, fie el local sau internațional.

Sponsorii principali ai Contact Lenses sunt X-Trade Brokers România și Infinit Solutions

artmark_20091124_046

artmark_20091124_050

artmark_20091124_054

artmark_20091124_069

artmark_20091124_107

artmark_20091124_120

artmark_20091124_140

Tags: , , , ,

11 Responses to “Expozitie Alex Galmeanu la Artmark – Update!”

  1. Anna Pope says:

    La asa ceva nu se poate lipsi. See you there!

  2. [...] Alex Gâlmeanu – Contact Lenses [...]

  3. Aurel Virlan says:

    Voi incerca sa ajung la vernisaj,
    oricum vin sa vad expozitia.

    Sa auzim de fotografii bune! :)

  4. Mihai Florea says:

    Suna foarte bine…voi fi la vernisaj

  5. [...] a expozitiei de fotografie la moda a lui Alex Galmeanu. Mai multe detalii pe blogul autorului, aici. Eu ii urez mult succes!   Scrieti un [...]

  6. Andra says:

    Alex pana cand va ramane expozitia deschisa publicului?

    Multumesc :)

  7. Ioan Nicolae says:

    Felicitari! Mi-a placut si mie!

  8. luminitza says:

    nu pot veni ca-s la paris!
    meanwhile i’m inviteing you also check this out:
    http://www.laurelparkerbook.com/index.php?idobjet=8&PHPSESSID=2d396371209d36040f878ee5f649093f

    daca-ti place de mine poti sa ma vezi mai des aici cu pozele mele cu tot:
    http://colouredsounds.blogspot.com/

    ps.tine-ma la curent cu deznodamantul in povestea cu imaginea nesemnata!fiind in romania, adica pe terenul inamicului, poti actiona mai repede decat mine;-)

  9. [...] Daca nu incanta prea tare ideea, poti merge la expozitia de fotografie de moda a lui Alex Galmeanu. Vernisajul are loc incepand de la ora 19.00 la galeria Artmark. Mai multe detalii aici [...]

  10. Doro says:

    N-o să comentez evenimentul, expoziţia fiindcă n-am fost (am aflat cu câteva luni prea târziu ca să mai pot ajunge). Doar fotografia de pe afiş: îmi trezeşte atât de multe amintiri. O operă superbă, sincere felicitări!!

Leave a Reply